EU GREEN, Universitatea din Oradea și „Cercetașii României” vă așteaptă la Cetate

Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, va fi o zi specială în Cetatea Oradea. Sub patronajul EU GREEN, Universitatea din Oradea, în colaborare cu Organizația Națională „Cercetașii României”, pregătesc o serie de…

Sub patronajul EU GREEN, Universitatea din Oradea își deschide și mai larg porțile înaintea tinerilor cu dizabilități

Universitatea din Oradea organizează un eveniment dedicat incluziunii, egalității și diversității, acesta are loc în cadrul pachetului de lucru WP7: „Acces, Diversitate și Incluziune”, al EU GREEN. „Inițiativa subliniază angajamentul…

Universitatea din Oradea gazdă „exemplară” pentru EU GREEN

Cei mai buni specialiști în domeniul mobilităților academice și al relațiilor internaționale de la cele nouă universități care formează alianța europeană EU GREEN s-au întâlnit, în zilele de 23 –…

Universitatea din Oradea „meridianul zero” al proiectelor EU GREEN privind mobilitățile academice și relații internaționale

Vreme de două zile, 23 -24 octombrie 2024, Universitatea din Oradea găzduiește: prorectori, cadre didactice și experți în domeniul relațiilor internaționale și mobilităților din instituțiile academice membre ale alianței EU…

Ambasadorul EU GREEN al Universității din Oradea, studentul Darius Hulea și lecția turnului cu… bezea în vârf!

Student la Construcții Civile și Industriale, Darius Hulea este și „ambasador” al Universității din Oradea în cadrul alianței europene EU GREEN. În această calitate, tânărul orădean a luat parte la…

Ceremonia de premiere a concursului de fotografie EU GREEN – o autentică „Colecție de emoții”

Ceremonia de premiere a concursului de fotografie „Colecție de emoții în diversitate” – organizat de Universitatea din Oradea, sub auspiciile EU GREEN, a avut loc vineri, 28 iunie 2024, în…

Universitatea din Oradea și EU GREEN – Evenimente dedicate apei și viitorului resurselor de apă

În perioada 03 – 09 iunie 2024, Universitatea din Oradea găzduiește evenimentul „WATER RESILIENCE”, organizat de WP5 a EU GREEN European Alliance. Acest eveniment subliniază importanța apei pentru oameni, mediu…

Concursul de fotografie, organizat de EU GREEN și Universitatea din Oradea, și-a desemnat câștigătorii

Așa cum au promis, „jurații” concursului „Colecție de emoții în diversitate”, organizat în cadrul activităților din proiectul EU GREEN la Universitatea din Oradea, i-au desemnat pe laureați. La secțiunea dedicată…

Masă rotundă EU GREEN despre sustenabilitate, dezvoltare durabilă și curricula educațională

Facultatea de Științe Economice (FSE) a Universității din Oradea a organizat, joi, 24 noiembrie 2023, masa rotundă: Integrarea elementelor de sustenabilitate și a Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă în curricula educațională.…

Știința cu și în folosul cetățenilor – un webinar marca EU GREEN European Alliance

Peste 80 de curioși s-au întâlnit miercuri, 15 noiembrie 2023, on-line, pentru a lua parte la webinarul organizat de Alianța Academică Europeană EU GREEN, pe teme de biodiversitate și știință…

Universitatea din Oradea participantă la proiectul Tree-BioBlitz, al EU GREEN

În cadrul proiectului EUGREEN European Alliance, elevi de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, din Oradea, au vizitat, luni, 9 octombrie 2023, Universitatea din Oradea. Cu această ocazie, masteranzii Departamentului de…