Peste 2000 de elevi de clasa I din județul Bihor sunt absolvenți, deținând acum multe informații importante pentru siguranța lor

Pe parcursul anului şcolar 2023– 2024, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației, în parteneriat cu firma „Maspex România” au derulat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe…

Târgul ofertelor educaționale 2024

Inspectoratul Școlar Județean Bihor organizează joi 30 mai 2024, la Era PARK Oradea, în intervalul orar 8.30-17.00, un târg al ofertelor educaționalae, activitate de promovare a învățământului profesional și dual…

Elevii și studenții orădeni, sfătuiți de polițiștii de prevenire despre cum să se protejeze de fraudele sau agresiunile comise prin intermediul Internetului

Marți, 21 mai, în cea de-a doua zi a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, polițiștii de prevenire din Bihor au desfășurat activităţi preventive în vederea creşterii gradului de siguranţă în…

Peste 2000 de elevi pregătiți de pompierii bihoreni în luna aprilie

În luna aprilie, peste 2000 de preșcolari și elevi aflați în “Săptămâna verde” sau în “Școala Altfel”, au fost pregătiți de pompierii militari bihoreni în domeniul situațiilor de urgență, în…

DASO a iniţiat o nouă campanie pentru elevii din şcoli, care vizează prevenţia cariei dentare

Direcția de Asistență Socială Oradea a dat startul unei noi campanii care se adresează copiilor din clasele primare care frecventează unitățile de învățământ din municipiul Oradea, și care vizează prevenția…

Oradea Heritage își deschide porțile pentru elevii orădeni

Elevii orădeni și cei din județul bihor vor beneficia, începând cu luna aprilie a acestui an, de lecții de istorie desfășurate în synagogal orădene și acces gratuit în toate obiectivele…

Elevii din Tinca și din împrejurimi au strălucit într-un concurs de talente cu ocazia Zilei Internaționale a Rromilor

Echipa Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca – program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca, au organizat cu…

ISJ Bihor a stabilit Săptămână de Vacanță 2025

Inspectoratul Școlar Județean Bihor, în conformitate cu Ordinul ME 3694/2024 privind structura anului școlar 2024-2025, a stabilit, în urma consultării cu reprezentanții părinților, elevilor și sindicatelor de la nivel județean,…

Elevii de la Școala Nicolae Bălcescu au ecologizat malul Crișului Repede

Copiii de la Școala „Nicolae Bălcescu” din Oradea au dat azi un exemplu de spirit civic când, la inițiativa Asociației Militarilor rezerviști Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință și…

Adevărat asalt al elevilor arădeni la Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea devine, an de an, tot mai atrăgătoare pentru elevii din județele învecinate. Acest fapt a fost confirmat încă o dată de momentul, fără precedent în istoria Universității…

Burse de câte 2.000 de lei pentru 20 elevi din Bihor

20 de elevi bihoreni cu rezultate bune la învățătură și care se implică în activități de voluntariat vor primi, pentru anul școlar în curs, câte o bursă de studiu în…

Simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în Bihor

În perioada 05 – 07 februarie 2024 se desfășoară simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a 2023-2024. La nivelul județului Bihor sunt constituite 144 de centre. Sunt înscriși în…

Polițiștii de prevenire bihoreni, alături de elevi, pentru siguranța acestora în mediul online

Pe parcursul lunii ianuarie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat activități în cadrul Proiectului național de educație digitală #SiguranțaOnline,…

Peste 2.300 de elevii de clasa întâi, implicați de polițiștii de prevenire bihoreni în proiectul preventiv „Școala Siguranței Tedi”

Pe parcursul anului şcolar 2023– 2024, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației, în parteneriat cu firma „Maspex România” continuă Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative…

„Noi umblăm a colinda”, cu sute de elevi din tot județul

45 de cete de colindători de la școlile din întregul județ au venit în Oradea să vestească Nașterea Domnului prin colinde autentice. Festivalul-concurs „Noi umblăm a colinda”, ajuns la cea…

Au început înscrierile în CampioMATE – Campionatul de matematică pe echipe. Profesorii și elevii se pot înscrie până pe 9 ianuarie

Elevii de gimnaziu se pot înscrie până pe 9 ianuarie în CampioMATE – Campionatul de matematică pe echipe, ediția 2024. Programul inițiat de Asociația Visuri Îndrăznețe este inspirat din sport…

„Be cool – Gândește înainte!”, program pentru elevii din Bihor

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut astăzi, 14 noiembrie, la sediul instituției, o conferință de presă pentru a anunța lansarea programului de tip workshop „Be cool – Gândește…

Alături de polițiștii bihoreni, peste 2.500 de elevi au aflat cum să prevină delincvența juvenilă, bullyingul sau consumul de substanțe interzise

În săptămâna 23 – 29 octombrie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Biroului pentru Siguranță Școlară, alături de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție…

Oradea Nights Festival 2023: doar 2 zile până la debut!

Cu numai 2 zile rămase până la debutul primei ediții, Oradea Nights Festival se pregătește pentru 2 zile de distracție continuă, dedicate elevilor și studenților din Oradea. ON Festival aduce…

Sute de elevi au vizitat expoziția „Centenarul Constituției României Mari” în cadrul programului „Școala Altfel”

Sute de elevi din unitățile de învățământ orădene, și nu numai, au ales în cadrul programului „Școala Altfel” să viziteze Expoziția „Centenarul Constituției României Mari 1923 – 2023” din sala…