Inspectoratul General pentru Imigrări continuă să implementeze măsuri ferme pentru gestionarea șederii legale a străinilor în România. În anul 2024, polițiștii de imigrări au emis 2.894 de decizii de returnare…
Etichetă: decizii
Noi decizii ale Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului
Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului (CMUAT) a analizat, în cadrul ședinței de săptămâna trecută, 60 de proiecte. Dintre acestea, 30 au fost studiate în comisia de urbanism,…
Peste 260 de decizii de returnare au fost emise de polițiștii de imigrări în luna mai
Aproximativ 650 de activități specifice de control au fost desfășurate de polițiștii de imigrări, la nivel național, în luna mai a acestui an, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și…
Noi decizii ale Comisiei pe probleme de circulație și trafic rutier
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier din municipiul Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-a întrunit azi, 22 mai, pentru a analiza solicitările care privesc restricționări ale…
Noi decizii ale Comisiei tehnice pe probleme de circulație
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier din cadrul Primăriei Oradea s-a întrunit azi, 9 mai, pentru a analiza solicitările privind restricționări ale traficului în municipiu. Comisia a…
Noi decizii ale Comisiei municipale de urbanism și amenajare a teritoriului
Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) a analizat în cadrul ședinței de săptămâna trecută 59 de proiecte. Dintre acestea, 26 au fost studiate în comisia de urbanism,…
Noi decizii ale Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier în municipiul Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-a întrunit azi, 29 martie, pentru a analiza solicitările privind restricționări ale traficului…
Noi decizii luate de Comisia municipală pe probleme de circulație și trafic rutier
Vineri, 28 aprilie, a avut loc o nouă ședință a Comisiei municipale pe probleme de circulație și trafic rutier, aflată în coordonarea viceprimarului Marcel Dragoș. S-a decis instituirea unor restricții…
Noi decizii ale Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier
În cadrul ședinței Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, au fost analizate azi mai multe solicitări privind diverse restricționări ale circulației în…
Noi decizii ale Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului
Construirea unui club de jocuri pentru copii pe strada Caișilor a fost unul din proiectele propuse Comisiei municipale de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT), la fel ca și realizarea…
Peste 5.200 de persoane depistate în situaţii ilegale şi aproximativ 4.300 de decizii de returnare emise de poliţiştii de la imigrări în anul 2022
Peste 22.000 de activități specifice de control au fost desfășurate de polițiștii de imigrări, la nivel național, în anul 2022, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate…
Peste 400 de decizii de returnare emise de poliţiştii de imigrări în luna octombrie
În luna octombrie, prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, precum și combaterea migrației ilegale…
Noi decizii ale Comisiei tehnice de circulație
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier în municipiul Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, a avizat în ședința de azi instituirea restricțiilor de circulație pentru lucrarea „Reabilitarea…
Noi decizii ale specialiștilor din Comisia Municipală de Urbanism
O nouă unitate de învățământ din Oradea va fi reabilitată energetic, investiția realizându-se prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, s-a solicitat Comisiei municipale de urbanism și amenajare…
Noi decizii ale Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului
Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului a dat aviz de oportunitate favorabil pentru construirea unui imobil de locuințe colective cu spații comerciale la parter pe str. Piața Țăranilor…
Noi decizii ale Comisiei tehnice pe probleme de circulație
În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-au analizat azi mai multe solicitări privind diverse restricționări ale circulației în oraș sau…
Noi decizii în cadrul comisiei de circulație și trafic rutier
În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-au analizat mai multe solicitări privind diverse restricționări ale circulației în oraș sau modificări…
Noi decizii ale comisiei de circulație
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier în municipiul Oradea, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, a avizat azi mai multe restricții de trafic în vederea executării lucrărilor de…
Noi decizii ale comisiei de circulație și trafic rutier
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier din cadrul Primăriei Oradea s-a întrunit azi, 6 octombrie, pentru a analiza solicitările care privesc restricționări ale traficului în municipiu. Comisia…
Noi decizii ale Comisiei de circulație și trafic rutier
În cadrul ședinței Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier de azi, 23 iulie, s-a dat avizul pentru restricționarea circulației în mai multe zone din oraș în vederea…