Într-una dintre foarte rarele sale ieșiri politice, primarul Municipiului Oradea, Ilie Bolojan (care este și președinte al organizației municipale a PNL), a făcut apel la cetățeni să nu ignore scrutinul…
Etichetă: cornel popa
Ședință lejeră, ca în campanie electorală, la Consiliul Județean Bihor
În aproximativ 20 de minute, aleșii bihorenilor au epuizat ordinea de zi a ședinței de marți, 29 aprilie. Spre deosebire de majoritatea cazurilor, când Executivul mai introduce în ședință puncte…
Popa demis prin referendum? Nicio șansă, spune Mang
Ideea de organizare a unui referendum pentru demiterea președintelui Consiliului Județean Bihor, liberalul Cornel Popa, nu este privită ca având sorți de izbândă. Președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat…
Ghilea îl amenință pe Popa cu demiterea prin referendum (VIDEO)
Modul în care conducerea Consiliului Județean (CJ) Bihor a alocat banii din cotele defalcate, în ultima ședință, a stârnit revolta PDL. După ce consilierii portocalii au părăsit sala protestând astfel…
Sediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Bihor a fost inaugurat cu pită, sare și muzicanți (FOTO/VIDEO)
După doi ani de lucrări, clădirea lipită de Astoria, pe str. Patrioților din Oradea, cunoscută pentru existența acolo a Sălii Studio a Teatrului, a renăscut. Ea a devenit Centrul Național…
PDL a plecat din ședința CJ acuzându-l pe președintele Popa că a „abandonat” peste 100.000 de locuitori ai Bihorului (VIDEO)
Scandal politic făcut de Opoziția din Consiliul Județean Bihor. Tema: banii. Motivul: nealocarea de sume pentru localitățile conduse de primari PDL. La îndemnul liderului de grup Ionel Avrigeanu, după ce…
Se pare că s-au înțeles la bani: CJ Bihor aprobă cotele defalcate din TVA
După o scoatere de pe ordinea de zi, din motive politice, a ședinței ordinare de luna trecută a punctului aferent cotelor defalcate din TVA pentru localitățile bihorene, subiectul reapare pe…
Ministrul Korodi a semnat la Oradea finanțarea pentru proiectul CJ de gestionare a deșeurilor, în valoare de peste 57 milioane euro (VIDEO)
Ceea ce nu s-a putut întâmpla pe vremea USL, cu ministru delegat din Bihor pe domeniul Mediului (Lucia Varga de la PNL), s-a întâmplat acum. Marți, 25 martie, de ziua…
Lui Mang îi pasă de Popa: Cornel, nu vreau să te extenuezi!
Colegialitate maximă expusă cu ironie, la sediul PSD Bihor, în chestiunea atribuțiilor vicepreședinților Consiliului Județean (CJ). Vicepreședintele Ioan Mang, lider al filialei județene social-democrate, l-a invocat, ieri, pe colegul său…
Ioan Mang (PSD): Popa e victima unor manipulări, iar după Kiss nu voi mai sări în apă și a doua oară! (VIDEO)
Liderul social-democraților bihoreni, Ioan Mang (foto), nu a așteptat foarte mult cu o reacție publică în privința complotului politic orchestrat de președintele UDMR, Kiss Alexandru, și de cel al PNL…
Spre ce tinde PNL Bihor?
Kiss Sandor (după cum îi place liderului UDMR Bihor să i se spună) reușește din nou să devină omul politic cel mai important și, aparent, cel mai influent din județul…
Vicepreședinții CJ Bihor au atribuții, dar președintele a ales să muncească 16 ore pe zi
Interesantă turnură a situației din Executivului Județului Bihor. În timp ce, încă din perioada de după câștigarea alegerilor de către Cornel Popa (PNL), vicepreședintele Ioan Mang (PSD) l-a tot ciupit…
Popa și Kiss anunță o coaliție PNL-UDMR până în 2020 (VIDEO)
Pentru a risipi norii speculațiilor și pentru a asigura cetățenii bihoreni că, cel puțin din punct de vedere politic, situația locală este stabilă, președinții PNL și UDMR au anunțat azi…
Chinezii au putea investi în mineritul din Bihor
Ieri, 14 martie, a plouat cu ambasadori la Oradea. Având în vederea participarea mai multor diplomați la Gala Top Branduri Bihorene, șefii de la județ și de la Primăria Oradea…
Iată noile promisiuni pentru DN 76. Le mai crede cineva?
Considerat unul dintre cele mai catastrofale drumuri naționale din toată patria, șoseaua care leagă DN 76 a fost deja subiect de campanii electorale, de ironii, de critici, de plantat de…
Dacă tot s-a rupt USL, PDL vrea bani de la CJ și pentru primarii portocalii
Modificarea configurației politice de la guvernare și posibilitatea ca majoritățile politice locale formate în 2012 să sufere modificări și în Bihor readuc speranța în tabăra democrat-liberală. Președintele PDL Bihor, senatorul…
Bolojan și Popa deciși să „zboare” împreună (VIDEO)
În campania electorală din 2012, atât candidatul Cornel Popa, cât și candidatul Ilie Bolojan au pus accent pe dezvoltarea aerogării orădene. În timp ce primul s-a angajat să facă rost…
Matei deplânge soarta PNL în Bihor: Liberalii ajung la mâna PSD & Co.
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) filiala Bihor, Mircea Matei, prevestește vremuri grele pentru aleșii direct ai PNL din principalele funcții administrative. Mai exact pentru președintele Consiliului Județean și pentru primarul…
Șefii PNL, Cornel Popa și Ilie Bolojan, anunță dorința de mutare a Muzeului în Cetatea Oradea (VIDEO)
Ideea lansată de Ilie Bolojan în campania electorală din primăvara anului 2012 e tot mai aproape de materializare. Cetatea Oradea ar urma să găzduiască Muzeul Țării Crișurilor, în timp ce…
Nou mod de lucru în Consiliul Județean Bihor
Ruperea USL și ieșirea PNL de la guvernare ar putea arunca în aer mașinăriile de vot PNL-PSD care, până acum, au funcționat ca unse. Mecanismul de vot fără emoții din…