Activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă desfășurată în județul Bihor, în prima parte a anului 2019

De la începutul anului până în prezent, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor, au fost înregistrate 537 de cereri pentru emiterea avizelor, autorizaţiilor, acordurilor și pentru acordarea…

217 participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri, la sfârșit de săptămână

În perioada 17 – 19 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru…

74 de participanți la trafic care nu purtau centura de siguranță, sancționați de polițiști

Miercuri, 13 martie, polițiștii rutieri bihoreni au continuat acțiunile în trafic, în cadrul acțiunii europene T.I.S.P.O.L. Seatbelt, pentru a identifica persoanele care circulă cu autoturismul fără a purta centura de…

Controale în Bihor pentru verificarea legalității transporturilor de animale vii și și combaterea delictelor silvice

Miercuri, 30 ianuarie, în intervalul orar 08.00 – 14.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cei ai Serviciului Rutier, cei ai Poliției Municipiului Salonta din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor…

Daca mergeti pe litoral aveti grija unde mancati.OPC a dat deja 23 de amenzi

În perioada 15 – 31 mai, inspectorii de la Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat o acțiune de verificare a calității produselor sau serviciilor și a condițiilor de comercializare în unitățile…

Noul ministru al Finantelor:Urmeaza mai multe controale ANAF

Campania de control demarată în ultimul timp de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie intensificată, dar aboarea de până acum a ANAF trebuie să se schimbe, a spus astăzi…

Seful ANAF : Vor urma mai multe controale !

Comercianţii şi patronii de restaurante acuză Antifrauda că le închide activitatea pentru sume derizorii depistate în casele de marcat, îi hărţuiește cu amenzi, se comportă agresiv şi, în final, le…

Ploaie de controale sanitare în Bihor

În septembrie 2013, inspectorii de teren de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Oradea au descins în 1076 acţiuni de control menite a lua la cunoștință condițiile igienico-sanitare din dinverse…

Amenzi de peste 26.000 lei pentru probleme în Panificația bihoreană

Polițiștii bihoreni au derulat o amplă acțiune de control în domeniul „Pâinii”, imediat după ce TVA-ul pentru produsele de panificație a scăzut la 9%. Verificările au avut loc în perioada…

32 de nereguli sancționate de DSP în la pensiunile și taberele din Bihor

12 amenzi bănești de aproape 100 milioane lei (vechi) și 20 de avertismente. Acesta este bilanțul concret al controalelor efectuate în cursul verii de către oamenii de la Direcția de…

Controale, amenzi şi notificări pentru companii din partea ITM Bihor

În luna aprilie ITM Bihor a controlat peste 300 agenţi economici şi aplicat amenzi de peste 400.000 lei, majoritatea pentru nereguli cu privire la relaţiile de muncă. Tot în aprilie…

Piețarii și supermarketurile au primit amenzi de sărbători

În perioada celor două sărbători pascale, inspectorii Direcției pentru Agricultură Bihor au controlat piețele și supermarketurile din Oradea, pentru a vedea dacă sunt respectate condițiile propice de comerț cu produse…

Peste 600 de polițiști au fost mobilizați pentru sărbătorile pascale, în Bihor

În  perioada 13 aprilie-16 aprilie, peste 650 de polițiști bihoreni vor acţiona pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor şi pentru asigurarea desfăşurării normale…

Prins la frontieră cu peste 3 kilograme de tutun ilegal

Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat în Vama Borș un român care încerca să introducă illegal în țară 3.800 kilograme de tutun. Bărbatul a fost prins joi, 29 martie, în…

Atenție! Persoanele fizice sunt luate la control de Fisc!

Agenția Națională de Administrație Fiscală a decis ca începând cu luna martie să ia verificări persoanele fizice care și-au declarat la Fisc veniturile câștigate din drepturi de autor. Mai mult,…

Ploaie de controale și amenzi pe comercianții din Oradea

Primăria Oradea a decis să ia la bani mărunți atât magazinele cât localurile din municipiu. Pe parcursul primei luni din an, polițiștii locali au luat la bani mărunți magazinele care…

Pact polițienesc româno-ungar: controale amănunțite în trafic

Șoferii orădeni care au drumuri de făcut în Ungaria dar și românii care tranzitează Oradea vor avea parte de controale mai amănunțite anul acesta. Astăzi s-a semnat la Oradea un…

Peste 30.000 de petarde confiscate într-o singură zi

Joi, 29 decembrie, poliţiştii orădeni au continuat acţiunile de control în pieţele dinBihor pentru a depista comercianţii care vând petarde, pocnitori sau artifcii ilegal. Astfel, în piaţa din Beiuş, poliţia…

Taximetriştii din Oradea luaţi la bani mărunţi de Protecţia Consumatorului

Finalul de an a avenit pentru taximetriştii din Oradea cu inspecţii şi amenzi. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor alături de reprezentanţii biroului de metrologie şi de poliţişti au luat…

Poliţia vânează comercianţii de petarde

Poliţiştii orădeni au început controalele în pieţe şi în zonele adiacente pentru a depista comercianţii de petarde. În cadrul constrolului au descoprit un orădean de 31 de ani care avea…