Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene. Rectorul Universității din Oradea, reprezentantul Companiei Naționale de Investiții și cel al…
Etichetă: CNI
Clădire nouă pentru Ambulatoriul Spitalului Orășenesc din Aleșd
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin CNI a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru o nouă investiție în județul Bihor. Este vorba de lucrări privind relocarea Ambulatoriului de…
Colegiul Național ‘’Mihai Eminescu’’ reabilitat cu bani de la CNI, POR și PNRR
Consilierii locali și-au dat astăzi girul pentru indicatorii tehnico – economici la faza DALI actualizat pentru etapa I finanțată de Compania Națională de Investiții, în vederea reabilitării Colegiului Național ‘’Mihai…
Cu sprijinul CNI, în Oradea se vor construi două noi creșe
Având în vedere cererea mare de locuri în creșe, Primăria Oradea a identificat două terenuri pe care se vor construi două creșe noi, cu finanțarea asigurată prin programul derulat de…




