La data de 15 ianuarie, în intervalul orar 08.00 – 12.00, pe raza Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș s-a desfășurat o acțiune de tip „razie”, cu efective mărite, pentru…
Etichetă: climat
CCJ Bihor: „Climat normal de siguranță și legalitate a caracterizat întreaga perioadă electorală”
În urma analizei realizate la nivelul județului Bihor cu privire la modul de îndeplinire a misiunilor desfășurate în contextul alegerilor europarlamentare și locale, CCJ Bihor informează că, atât în timpul…
Peste 1.500 de persoane au fost legitimate și 1.240 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri
În perioada 25 – 27 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor…
2.447 de persoane au fost legitimate și peste 1.900 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni
În perioada 21 – 23 iulie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a…




