Orașul maghiar Debrecen a găzduit, luni (8 august), întrunirea liderilor celor 8 județe de pe ambele părți ale graniței României cu Ungaria, oficialii discutând despre detalii privind proiectele transfrontaliere RO-HU…
Etichetă: cj bihor
Intrare la noul președinte de județ: Șefii Federației Patronilor Bihor primiți de Pasztor Sandor
Activarea acordului de parteneriat semnat anul trecut cu vechea conducere a CJ Bihor, înființarea Comisiilor de dialog economic și de monitorizare a achiziţiilor publice, realizarea unor întâlniri trimestriale între reprezentanții…
Ioan Mang: Aeroportul Oradea nu are acționari și nu poate deveni societate comercială pentru că va fi unica Vamă bihoreană după aderarea la spațiul Schengen (VIDEO)
După o serie de controverse și critici care au ajuns (în mediul online) la jigniri și etichetări dintre cele mai diverse la adresa lui, vicepreședintele CJ Bihor, Ioan Mang, a…
La Consiliul Județean, PNL luptă la baionetă. Pentru procedura de vot…
Liberalii își iau în serios rolul de Opoziție, dictat de conducerea filialei județene a partidului. În prima ședință ordinară din actuala legislatură, cei 16 PNL-iști prezenți (foto) s-au remarcat prin…
Muzeul Țării Crișurilor pleacă în chirie secundară, tot la Episcopia Romano-Catolică
La pachet cu prelungirea până în 31 august a duratei de valabilitate a Acordului de locațiune din 2011, încheiat între Episcopia Romano-Catolică, Consiliul Județean (CJ) Bihor și Muzeul Țării Crișurilor…
Debut de mandat cu schimbare în grupul PNL din CJ Bihor
Fost PD-ist de lungă durată și ex-șef al Gărzii Fnanciare, Călin Gal a devenit consilier județean. Acum membru al PNL, acesta a luat locul lui Mircea Mălan, care a preferat…
O debarcă pe Anca Dodescu din fotoliul de county manager?
Consiliul Județean (CJ) Bihor are în plan aprobarea criteriilor, procedurilor si atribuţiilor specifice în baza cărora președintele forului numește si eliberează din funcţie administratorul public. Există un proiect de hotărâre…
Nr. 19 de pe lista PNL intră în schema Consiliului Județean Bihor
Lucrurile par să își reintre în făgașul normal și la Consiliul Județean Bihor. După șirul de scandaluri, de boicoturi și de scăpări (n.b.: neinvitarea presei la ședința extraordinară din urmă…
Oferta lui Bolojan: Primăria să devină co-acționar la Aeroportul Oradea! (VIDEO)
Mână întinsă de Opoziția liberală spre majoritatea PSD – UDMR – ALDE de la județ pe tema aerogării. Președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, solicită conducerii Consiliului Județean (CJ) să se…
Amendat de ITM, bunul Pașca și-a adus bolnavii la Oradea. Prefectul Pop le-a dat de mâncare. DGASPC și CJ Bihor tac (VIDEO/FOTO)
Cazul lui Viorel Pașca din satul Dumbrava, cel care a dezvoltat o adevărată bază de primire a celor năpăstuiți (bolnavi, persoane cu diferite handicapuri fizice și mentale) în condițiile unui…
PNL Bihor a decis: Opoziție în bloc – dar cu nuanțe – în Consiliul Județean!
Președinte unic al filialei PNL, Ilie Bolojan a prezentat deciziile conducerii județene a partidului, hotărâri care vizează modul în care reprezentanții săi, aleși în 5 iunie, vor aborda munca din…
Vivat comisiile din CJ Bihor! Legislativul județean poate funcționa
Ședința „secretă” de ieri, 19 iulie, a Consiliului Județean (CJ) Bihor, așa cum și bihorstiri.ro a scris aseară, a avut drept scop stabilirea Comisiilor de specialitate din cadrul legislativului. Nu…
CJ Bihor și-a stabilit în „secret” comisiile de specialitate
Noul Consiliu Județean (CJ) Bihor începe cu un autogol de imagine și transparență activitatea din legislatura 2016 – 2020. Se pare că aleșii bihorenilor au avut o ședință de plen…
Tragedia (sau tragi-comedia?) de la CJ Bihor
Lucrez în presa locală din 1995. În domeniul știrilor zilnice din toamna lui 2006. În urmă cu niște zile mi-a fost dat să trăiesc unul dintre cele mai incredibile momente…
Vicepreședinții CJ Bihor și-au primit sarcinile de serviciu
Spre deosebire de liberalul Cornel Popa, care a amânat cu doi ani buni împărțirea atribuțiilor către primii săi vicepreședinți din mandatul 2012 – 2016, udemeristul Pasztor Sandor i-a fericit deja…
PNL și-a (mai) securizat niște posturi călduțe în CJ Bihor
Conducerea nouă a Consiliului Județean Bihor, formată din UDMR, PSD și ALDE, va avea de „tras” cu mulți oameni implantați de PNL de-a lungul timpului. Chiar și pe ultima sută…
Nedevenind șef la județ, liberalul Mălan a revenit în CL Oradea
Deși a lăsat să se înțeleagă inclusiv că ar putea renunța la a mai fi persoană publică, Mircea Mălan a decis: a renunțat la mandatul de consilier județean pentru a…
Retragere din grupul PNL de la Consiliul Județean Bihor
Deși aleasă în legislativul județului, liberala Ancuța Șchiop (foto) a renunțat la mandatul de consilier. Aceasta a preferat să rămână edil al comunei Aușeu, reușind să se mențină în Consiliul…




