Țîrle trimis în judecată din cauza „bursei” de șpăgi de la Casa de Pensii

Deoarece, în calitate de director executiv al Casei Județene de Pensii (CJP) Bihor, a primit de la 4 medici (denunțători) din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al instituției sume de…

DNA l-a reținut pe Leontin Țîrle, directorul Casei Județene de Pensii Bihor

Chipurile, pentru că a luat de mită în formă continuată (în 9cazuri) și pentru că a săvârșit infracțiunea de tăinuire în formă continuată (în 19cazuri), Leontin Țîrle, șeful de lungă…

Pensiile vin începând de vineri

Pentru ca și vârstnicii să se poată pregăti cât de cât onorabil pentru Paște, pensiile (dar și alte drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special) vor fi plătite…

Înghesuială pentru biletele de tratament ale pensionarilor bihoreni

Vârstnicii din județul nostru care vor să profite de biletele de tratament puse la dispoziție de Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor ar putea să își primească „repartițiile” începând cu…

Bătrâneii cu chef de plecat prin ţară au încă aproape 400 de bilete de tratament

13 ar putea fi un număr norocos pentru aproape 400 de pensionari din Bihor. A 13-a serie de bilete de tratament a fost repartizată pentru Casa Judeţeană de Pensii, iar…

Se reevaluează angajaţii care lucrează în condiţii speciale

Începând cu anul 2012, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, se înfiinţează o comisie pentru reevaluarea locurilor de muncă pentru condiţii speciale. Astfel, angajatorii care au oameni…

Contribuţiile sociale la pensii ale PFA sunt preluate de ANAF

Persoanele Fizice Autorizate şi cele care obţin venitrui din activităţi independente sunt asigurate la Casa de Pensii în baza declaraţiei de asigurare. De la data de 1 iulie 2012 însă,…