În Bihor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor iese la înaintare cu „plus” la activitatea pe primul trimestru al anului în curs, în comparaţie cu…
Etichetă: cancelaria prefectului bihor
Diluare de program cu publicul la „Permise”. A trecut valul!
„Constatând faptul că nu mai există un număr foarte mare de solicitări pentru înmatricularea autovehiculelor şi pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor cetăţenilor de a participa la examenele de susținere…
Probleme la aproape 40% dintre unitățile de învățământ controlate de Prefectura Bihor în prag de an școlar
Conform promisiunii de la Colegiul Prefectural din iulie, prefectul Claudiu Pop a dispus verificări ample în ceea ce privește școlile și grădinițele din Bihor, pentru ca anul școlar să nu…
Bihorul a terminat pe plus împărțirea alimentelor de la UE. Ba a dat pachete și Aradului
În iarna 2014 / 2015 (până la data de 19 ianuarie), numărul total de cutii primite și recepționate de primăriile din județul Bihor în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate…
Frigul stopează probele practice ale examenului pentru permisele de categoria A
Primele zile din decembrie (exceptând data de 1 decembrie, Ziua Națională) vor fi ultimele din acest an când doritorii de permis de conducere pentru motociclete sau mopede vor mai avea…
Am trăit-o și pe asta: avem Ziua Permisului de Conducere!
Încă nu e zi cu roșu în calendar, dar este marcat de Instituția Prefectului Județului Bihor. 11 octombrie a devenit, din acest an, Ziua Permisului de Conducere, prin grija Ministerului…
Bihor: 39 de consilieri locali nevalidați și 11 localități fără viceprimar
Cancelaria Prefectului Județului Bihor a transmis în cursul acestei zile situația de după alegeri în unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, fiecare localitate din Bihor are la această oră Consiliu Local legal constituit,…
Prefectura apolitică anunță o conferință de presă la sediul PDL Bihor
Traian Igaș, ministrul Administrației și Internelor, vine la Oradea. Conform datelor primite de la Cancelaria Prefectului de Bihor, demnitarul democrat-liberal va fi aici vineri, 4 noiembrie, pentru o vizită de…




