Plată pentru scutul din jurul lui Borbely? Senatorul Biro a votat pro-Șova

După ce și colegii parlamentari de la PSD au contribuit consistent la salvarea deputatului Borbely Laszlo, care în continuare nu poate fi tras la răspundere într-un dosar de corupție deoarece…

Amprente de copii orădeni cadou pentru ministrul Mediului, Borbely Laszlo

Borbely Laszlo, ministrul Mediului și Pădurilor, a venit în această săptămână cu contracte multe de semnat pentru primării din Bihor, dar nici nu a plecat cu mâna goală de la…

Specialiștii orădeni se opun exploatării de la Roșia Montană

Recent, profesorii şi studenţii Departamentului de Ingineria Mediului din cadrul Facultății de Mediu de la Universittea din Oradea s-au reunit într-o conferinţă denumită „Protecţia Mediului la Roşia Montană“. Evenimentul a…

Ginta are un baraj de peste 37 milioane euro!

Vineri, 28 octombrie, în prezența ministrului Mediului și Pădurilor – Borbely Laszlo și a prefectului Gavrilă Ghilea, Administrația Bazinală de Apă „Crișuri” a preluat oficial acumularea nepermanentă de la Ginta.…

Vor taxă de poluare redusă cu 25%!

În ședința de miercuri, 31 august, guvernanții au decis să modifice (din nou) legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Conform portalului Guvernului, la propunerea ministrului Mediului…

Borbely Laszlo: Ritli ministru? Doar dacă se rezolvă finanțarea Sănătății

Șefia Ministerului Sănătății (MS) încă nu este nici pe de parte rezolvată. Ministrul Mediului, Borbely Laszlo (care este și vicepreședinte politic al UDMR), a declarat marți (9 august) că dr.…

PSD critică de la Oradea secretizarea afacerii Roșia Montană

„Nu ne dau contractul. Pur și simplu nu ni-l arată!”, a declarat vineri la Oradea Carmen Moldovan (foto), deputatul care prezidează Forumul Ecologiștilor din PSD, cu referire la controversata afacere…

Protest la sediul UDMR Bihor din Pasajul Vulturul Negru

Deoarece Ministerul Culturii a aprobat recent descărcarea de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic din mult discutata zonă Roșia Montantă, Mișcarea Verzilor (MV) Bihor îi cheamă pe cei care nu sunt…

Deputata Varga a fixat prioritățile verzi ale Guvernului USL

Când e vorba să se implice în eventuale demersuri legislative (fie ele și de viitor), ecologiștii orădeni nu par să fie la fel de mulți ca atunci când trebuie să…

DNA Oradea îl bagă pe ministrul Mediului, Borbely Laszlo, într-un dosar de trafic de influență

Unul dintre principalii lideri ai UDMR, Borbely Laszlo (ministru în funcție al Mediului și Pădurilor), apare într-un dosar instrumentat de magistrații de la Departamentul Național Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial…

Taxă auto și pentru mașinile ante 2007!

În ședința de luni, 30 mai, coaliția de guvernare (PDL / UDMR / UNPR / minorități naționale altele decât cea maghiară) a hotărât să aplice (noi) modificări mult contestatei taxe…