Surpriză de proporţii în Liga 4 după cea mai echilibrată etapă a sezonului

Surpriză de proporţii în etapa a 12-a a Ligii a 4-a. Liderul, FC Hidişel a fost învinsă, pe teren propriu, de lanterna roşie, Locadin Ţeţchea, cu 2-3 după ce la…

Etapa 9: Şoimii Pâncota – CS Oşorhei 0-1

CS Oşorhei a provocat al doilea eşec pe teren propriu echipei din Pâncota după ce a învins vineri, pe terenul arădenilor, cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei a…

CS Oşorhei – Naţional Sebiş, vineri, ora 17:00, pe Stadionul Iuliu Bodola

CS Oşorhei va juca primul meci pe teren propriu în Liga 3 vineri, de la ora 17:00, pe Stadionul Iuliu Bodola, când adversara echipei lui Cosmin Bodea a va fi…

Liga 4 porneşte sâmbătă la drum

Caravana Ligii 4 porneşte sâmbătă la drum, cu o nouă „distribuţie” de 16 echipe, cu noutăţile de rigoare dar şi cu nume consacrate pe planul fotbalistic local. Marele derby al…

Adunarea Generală a handbalului judeţean

Asociaţia Judeţeană de Handbal Bihor a organizat Adunarea Generală anuală, ocazie cu care cele mai bune echipe feminine şi masculine din cadrul Campionatului Judeţean au fost premiate într-un cadru festiv.…

Start la BAC: Peste 6.500 de bihoreni au intrat în examen

Bacalaureatul a luat startul astăzi, 11 iunie, la ora 12.00, cu proba orală la limba și literartura română. În Bihor sunt așteptați la examen 6875 de absolvenți. Dintre aceștia, 5426…

S-a răsturnat cu mașina în câmp din pricina vitezei

Un accident rutier a avut loc ieri, 5 iunie, pe DN 76, lângă Pocola. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 17.45 și a fost provocat de un tânăr de 26…

Patru șoferi au fost prinși băuți la volan în ultimele 24 de ore

Polițiștii rutieriști din Bihor au identificat ieri, 5 iunie, în trafic, o serie de șoferi care s-au urcat băuți la volan, inclusiv dis de dimineață sau în miezul zilei. Primul…

Liderii comunității rome atacă Fundația Ruhama

Liderii comunității rome din Bihor au prezentat campania “Noi îți dăm recomandarea”, care urmărește integrarea copiilor și tinerilor romi în licee și universități prin locuri speciale. În cadrul evenimentului, experţi…

Finanțări de 10.000 de lei pentru sportivii talentați din Bihor

Elevii născuți între anii 1994 și 2004 inclusiv, sau echipele de sportivi și ansambluri artistice de la școli, licee, cluburi sportive, care au obținut rezultate foarte bune la concursuri naționale…

Cod galben de vijelii și ploi în Bihor

Începând de mâine, 5 iunie, ora 10.00 și până miercuri, 6 iunie ora 18.00, toate regiunile țării, inclusive Bihorul se vor afla sub cod galben de vijelii și ploi. Instabilitatea…

O vacă în pericol de înec le-a dat de furcă pompierilor ISU Crișana

Pompierii din cadrul ISU Crișana au avut parte de o intervenție dificilă în cursul zilei de ieri, 28 mai. Echipajele au fost solicitate să intervină pentru salvarea unei vite care…

Atenție: Orădenii cu drepturi de autor mai au 5 zile pentru a depune declarații la Fisc!

Orădenii care au realizat în anul 2011 venituri din activități independente, respectiv contracte de drepturi de autor, mai au la dispoziție 5 zile pentru a depune declarațiile la Fisc. În…

Elevii din Bihor, “tentați” cu bani și diplome pentru a urma școli profesionale

După ce în repetate rânduri investitori și angajatori din Bihor s-au plâns că nu au forță de muncă calificată pentru posturile disponibile, autoritățile încep să ia atitudine. Copiii sunt îmbiați…

Elevii din Bihor intră în competiţia “Prietenii Pompierilor”

Vineri, la Liceul cu Program Sportiv Oradea, se desfăşoară etapele judeţene a două concursuri organizate de ISU Crişana, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean Bihor. “Prietenii pompierilor” şi concursul de…

S-au ales cu dosar penal după ce s-au urcat băuţi la volan

Poliţiştii rutierişti au avut de furcă în acest weekend cu mai mulţi şoferi care au decis să circule băuţi pe drumurile din Bihor. Primul caz a fost identificat vineri, în…

BAC 2012: Cadrele didactice vor fi plătite la fel ca anul trecut

Profesorii care vor face parte din comisiile de bacalaureat vor fi plătite la fel ca anul trecut. Sumele încasate de cadrele didactice se încadrează între 4 lei pentru o lucrare…

Administraţia Bazinală de Apă Crişuri ia măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii apei

Pentru că obiectivul principal impus administraţiilor de U.E. prin Directiva Cadru Apă are drept scop încadrarea tuturor corpurilor de apă în “stare bună” până în 2015, Administraţia Bazinală de Apă…

Scandal la Vaşad: Ortodocşii şi greco-catolicii se bat pentru biserică (FOTO)

 Bihorenii din localitatea Văşad au ajuns certaţi la cuţite pe criterii religioase după ce justiţia a decis prin sentinţă definitivă şi irevocabilă retrocedarea bisericii din sat către Parohia Greco-Catolică. În…

Doi pe un loc: 2.000 de profesori şi-au depus dosarul de titularizare în Bihor

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a scos la concurs peste 800 de posturi de angajare în învăţământ, posturi pentru care se luptă 1970 de cadre didactice din Bihor. Dintre posturile existente,…