Chiar dacă se evită să se vorbească subiectul, scaunul lui Gheorghe Ghiţ este tot mai ameninţat din afară. Cu alte cuvinte au început „săpăturile de toamnă” pe criterii politice pentru…
Etichetă: Bihor
Un egal: cel mai bun rezultat al FC Bihor în acest sezon
Poate că nici una dintre echipe nu merita victoria sâmbătă. Dar printr-un „patriotism local” pot spune că roş-albaştri au pierdut trei puncte. Dar la finele meciului foarte uşor puteau pierde…
Debut fericit pentru Rudy Kovacs la Oşorhei
După o serie de meciuri bune pe teren propriu, FC Zalău s-a văzut învinsă de CS Oșorhei, într-un derby din punct de vedere al clasamentului. La finele timpului regulamentar de…
Gospodărie incendiată voit la Valea lui Mihai
Un foarte posibil act criminal a dat de furcă pompierilor bihoreni, ieri, la Valea lui Mihai. Salvatorii de acolo au fost trimiși să gestioneze un incendiu produs la o gospodărie…
Antrenorul Ghiț, săpat?
Apele sunt din ce în ce mai tulburi în curtea celor de la FC Bihor. Nici cel mai pesimist suporter nu credea că formaţia fanion a judeţului Bihor are probleme…
Parchetul caută să dea afară Statistica? Da, zice deputatul Roman
Revenit în atenția publicului după o lungă perioadă de tăcere, deputatul pesedist Ioan Roman a anunțat în această dimineață că va interpela Secretariatul General al Guvernului pe tema mutării Direcției…
Compania EON Reality ne aduce realitatea virtuală la cererea SMURD Bihor
În cadrul evenimentelor prilejuite de 20 de ani de activitate a SMURD în Oradea, participanții și toți cei interesați vor putea asista la o prezentare inedită marca EON Reality. Potrivit…
A reapărut „marginalizatul” deputat Ioan Roman
După luni lungi de zile în care nu a mai prestat în fața presei la sediul partidului, deputatul PSD Ioan Roman (foto) a reapărut în această dimineață. Tot nu la…
3 condamnați la pușcărie prinși în 24 de ore în Bihor
În decurs de o zi, poliţişti din cadrul IPJ Bihor au reușit prinderea a 3 personae condamnate la pușcărie cu executare. În primul rând este vorba despre un orădean care…
Un aleșdan a luat materiale de construcții fără să plătească și a ajuns pe mâna Poliției
Un nou caz de înșelăciune, care deatează din 2008, a fost deslușit în cele din urmă de polițiștii anti-fraudă din cadrul IPJ Bihor. Șmecherul, de data asta, e un bărbat…
O lună pentru cereri de bani pentru implementarea proiectelor de cooperare
Măsura 421, dedicată implementării proiectelor de cooperare, își așteaptă „pețitorii”. Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Muntele Șes” din Bihor anunță că sunt disponibile fonduri totale de 160.000 de euro. Beneficiarii…
A lovit un biciclist și a fugit de la locul accidentului. A fost prins!
Un bărbat din Săcuieni a ajuns pe mâna Poliției după ce se pare că a fost implicat într-un accident rutier (foto ilustrativ – arhivă bihorstiri.ro), pe care l-a provocat și…
Ambulanța Bihor a primit manechine drept donație
Din următorul weekend, cetățenii care vor participa la cursurile de prim-ajutor organizate la sediul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor vor avea la dispoziție manechine „proaspete” pe care să exerseze…
În 2014, Straița de la Roșia se va umple și cu produse importate
Satisfăcuți de modul în care s-a desfășurat ediția a II-a a festivalului Straița Plină de la Roșia, organizatorii vor să dea, din 2014, o alură international evenimentului. Mai exact, se…
Evazioniști „dulci” călcați de autorități în mai multe județe. Și în Bihor
Peste 150 de polițiști anti-fraudă din mai multe județe ale țării au participat azi, 30 septembrie, de la primele ore ale dimineții, la o o super razie menită a dezveli…
4 entități non-guvernamentale cer ca parlamentarii din Bihor să voteze împotriva exploatării gazelor de șist
Ecologiștii bihoreni luptă pe cel puțin două fronturi. Pe de o parte, ei se manifestă contra mineritului pe bază de cianuri la Roșia Montană, iar pe de altă parte încearcă…
We did it again, Bihor/Romania! Salubrizare cu spor și cu mulți participanți
„Bihorenii au demonstrat că sunt oameni de cuvânt şi au ieşit la curăţenie. Prin efortul lor colectiv, mediul s-a bucurat de atenţia cuvenită. Pornind de la această acţiune, oamenii ar…
O casieriță din Cefa va fi judecată pentru delapidare
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IPJ Bihor au finalizat cercetările într-un nou dosar dedelapidare. De data asta, protagonist este o bihoreancă de 43 de…
Un bihorean a fost readus la viață după peste 60 de minute de la o căzătură aproape fatală – UPDATE
Caz aproape incredibil duminică, 29 septembrie, la Sânlazăr. Un accident de bicicletă care părea să fie fatal a fost transformat în a doua viață pentru victimă. Aceasta, un bărbat de…
Buni la luat bătaie: FC Bihor a pierdut și la Bistrița
În cadrul etapei a IV-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal, formația orădeană FC Bihor a jucat sâmbătă dimineaţa în deplasare la Bistriţa cu echipa locală…




