A avut loc recepția finală a bazinelor didactice de înot din Ștei

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a participat vineri, 12 mai, la recepția finală a lucrărilor de la complexul de bazine didactice de înot din orașul Ștei, o investiție a…

Stadiul lucrărilor la bazinele didactice de înot din judeţ

Bazinul didactic de înot de la Nucet este cel mai avansat proiect din cele șase care mai sunt în execuție. Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 90%. În…

Stadiul lucrărilor la bazinele didactice de înot din județ

Consiliul Județean Bihor construiește, prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, bazine didactice de înot în șapte localități din județ. Acestea se află în diferite stadii fizice de execuție, cele mai…

Lucrările la bazinele de înot din Săcueni, pe ultima sută de metri

Astăzi, 19 martie, s-au făcut primele probe de funcționare ale bazinelor de înot didactice din Săcueni. Au fost testate sistemele de tratare și încălzire a apei, astfel că execuția proiectului…

Au fost semnate contractele de execuție lucrări pentru bazinele didactice din municipiile Salonta și Beiuș

Proiectul privind construirea bazinelor didactice de înot, finanțat prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, a trecut într-o nouă etapă. Luni dimineața, în prezența președintelui Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor, și…

Au fost semnate contractele de execuție pentru alte două bazine didactice din județ

În cursul zilei de joi, 27 iunie, la sediul Consiliului Județean Bihor, s-au semnat două contracte de execuție a lucrărilor pentru bazinele didactice de înot. Acestea urmează să se realizeze…

S-a semnat contractul pentru execuția bazinului didactic de înot din Ștei

Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor și Costa V.O.C. Impex S.R.L. au semnat, luni, contractul de execuție pentru bazinul didactic de înot din orașul Ștei. Investiția suportată de Consiliul…