FC Bihor a obţinut prima victorie din amicale

Echipa de seniori a clubului FC Bihor, aflată în cantonament în Austria, şi-a continuat sâmbătă seria jocurilor amicale. De această dată, orădenii au evoluat la Viena, pe terenul celor de…

FC Bihor a terminat la egalitate meciul din Austria cu slovacii de la FC Petržalka

În cadrul cantonamentului din Austria, echipa de seniori a clubului FC Bihor a susţinut miercuri un joc de verificare în compania formaţiei FC Petržalka, din liga a doua a campionatului…

Fotbaliştii de la FC Bihor şi-au început cantonamentul din Austria

După ce şi-au încheiat prima etapă a pregătirilor, care a avut loc pe plan local, au susţinut şi un prim joc amical în Ungaria, iar apoi au avut două zile…

Deşeuri din Germania și Austria, oprite la Nădlac II și Borș II Aproximativ 39 tone de diverse bunuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu…

Deşeuri din Austria și Ungaria oprite la Borș II. Aproximativ 29 de tone de diverse bunuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații…

Noua lista a țărilor cu risc Covid. Austria și Belgia în zona Roșie

CNSU a actualizat joi lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pe coduri de culori. Belgia și Austria intră în zona roșie. În zona roșie au intrat: Belgia, Austria, Grecia, Belarus și Jersey; În zona galbenă au intrat:…

A fost semnat contractul pentru drumul de legătură Oradea – Autostrada A3

A fost semnat contractul de proiectare și execuție a drumului care va face legătura dintre Centura Oradea (Calea Sântandrei) și Autostrada A3 Transilvania. Investiția va fi realizată de compania Strabag…

Doi urmăriți internațional, condamnați pentru trafic de migranți în Austria, depistați de polițiștii bihoreni

Luni, 18 ianuarie, la ora 08.40, pe raza localității bihorene Gepiu, poliţiștii Postului de Poliţie Gepiu împreună cu poliţiștii Secţiei nr. 9 de Poliţie Rurală Cefa și cu polițiștii Compartimentului…

Autoturism căutat de autorităţile din Austria, depistat de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Borș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit un autoturism marca Citroen, în valoare de 10.200 de euro, căutat de autorităţile din Austria. În data…

Bărbaţi căutaţi de autorităţile din Germania şi Austria, depistaţi la frontieră

Poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni au depistat şi predat autorităţilor competente doi bărbați căutaţi de autorităţile din Germania şi Austria. * În data de 29.05.2019, în jurul orei 02.30,…

Doi bihoreni care furau prin Germania și Austria, arestați de polițiști când au revenit acasă

Doi bărbați căutați de autoritățile germane și austriece pentru fraude informatice, fals sau furturi, depistați de polițiștii bihoreni. Luni, 4 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului…

Accident grav ! 8 turiști români în spital dupa o coliziune frontală in Austria.

Un microbuz în care se aflau 17 turiști români și cei doi șoferi a fost izbit în plin de o mașină venită de pe contrasens, pe o șosea din Austria.…

DECLARATII GRAVE ALE MINISTRULUI DE EXTERNE AUSTRIAC LA ADRESA COPIILOR ROMANI

România și Austria sunt la un pas de un conflict economic de proporții după ce ministrul de externe austriac a declarat că familiile cu copii români care trăiesc în Austria…

Atenție, șoferi, dacă mergeți în Austria: Amenzi de peste 2.000 euro pentru exces de viteză!

Românii sunt mari amatori de petrecere a Sărbătorilor de iarnă în Austria. Sau de făcut shopping la vestitul târg de Crăciun de la Viena. Mulți merg cu mașina și se…

Locuri de muncă pentru drujbiști în Austria

Orădenii care vor să se angajeze peste hotare și au cel puțin cinci ani experiență ca drujbist în pădure, au șansa unui loc de muncă în Austria. Conform informațiilor oferite…