Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (OPANAF 6/2024), se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul 2023 realizat, individual…
Etichetă: anaf
Eficientizarea activității ANAF-DGAF, prin digitalizare
Digitalizarea serviciilor publice reprezintă o prioritate, iar ANAF depune eforturi considerabile în vederea implementării în paralel a mai multor programe informatice. În această arhitectură, Sistemul RO e-Transport își propune să…
Declararea veniturilor obținute de persoanele fizice din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ este obligatorie
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor informează contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ, că până la data de 25 mai 2023,…
Declararea veniturilor obținute în anul 2022 de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
Persoanele fizice autorizate/titularii întreprinderilor individuale care au desfășurat în anul 2022 aceste activități, în declarația unică privind venitul estimat depusă în anul 2022, au optat pentru determinarea venitului net anual…
Declaraţia unică pe venit poate fi depusă până la 25 mai
Formularul 212 „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice“ se utilizează de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale…
ATENȚIE! Persoane care solicită sume de bani în numele ANAF
ANAF, la sesizarea unui contribuabil, a identificat următoarea situație: o persoană folosea, fără drept, o calitate oficială – inspector superior ANAF – și solicita sume de bani în numele instituției.…
Contribuabilii pot consulta broșura „Cum și unde ne putem plăti obligațiile fiscale”
ANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor, un material informativ privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenție (link aici). Broșura „Cum și unde ne…
Atenție! Din nou, mesaje false în numele ANAF!
La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele emailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii…
Spațiul Privat Virtual – modalitatea de comunicare securizată cu ANAF
ANAF reamintește tuturor contribuabililor că au la dispoziție serviciul Spațiul Privat Virtual pentru o comunicare securizată cu instituția. În contextul intensificării atacurilor infractorilor cibernetici care utilizează identitatea vizuală a ANAF,…
ANAF reamintește că termenul pentru depunerea Declarației unice este 25 mai
ANAF reamintește persoanelor fizice că termenul pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice, formularul 212, pentru veniturile realizate în anul 2021, este…
ANAF reamintește: „Declarația unică se depune până la 25 mai 2022, inclusiv”
Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește persoanelor fizice că termenul pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice, formularul 212, pentru veniturile realizate…
ANAF a publicat un material informativ dedicat contribuabililor care realizează venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat și publicat un nou material informativ, respectiv Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea…
Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice, a fost publicat pe portalul ANAF
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine în sprijinul contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ, prin publicarea Ghidului privind tratamentul fiscal…
Declarația Unică se poate depune la ANAF până pe 25 mai
În baza rolului activ pe care îl are organul fiscal, potrivit art. 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor informează contribuabilii…
30 mai 2022- termen limită de depunere a situațiilor financiare anuale pentru anumiți contribuabili
D.G.R.F.P. Cluj-Napoca informează contribuabilii că termenele pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercitiului financiar 2021 diferă, în funcție de tipul entității raportoare, astfel că 30 mai 2022 este data limită…
Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022
Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o…
ANAF: Persoanele fizice mai au la dispoziție trei săptămâni pentru înscrierea în Spațiul Privat Virtual
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor informează contribuabilii persoane fizice care desfășoară activități independente și profesii liberale, că mai au la dispoziție 3 săptămâni în vederea înrolării în Spațiul Privat…
De la 1 martide devine obligatorie accesarea serviciilor online în relația cu fiscul
Începănd cu data de 01 Martie 2022, prin OUG nr.11/2021 care a modificat și completat Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscală, au fost instituite urmatoarele: Obligația pentru autoritațile publice,…