Noi hotărâri adoptate de CJSU Bihor

  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței de luni, 10 ianuarie, măsurile care se impun în domeniile HoReCa,…

Incendii în Tinca, Oradea, Aleșd și Uileacu de Munte

Incendii în miez de noapte, în Oradea și Tinca În cursul nopții de miercuri spre joi, 06 ianuarie, în jurul orei 00.20, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic…

Misiuni de salvare și de stingere a incendiilor în Aleșd, Oradea, Diosig și Borod

În intervalul 28-29 decembrie, pompierii militari bihoreni au desfășurat două misiuni de salvare în Aleșd și Oradea, respectiv două operațiuni de stingere a incendiilor izbucnite la gospodării situate în Diosig…

A fost desemnat constructorul pentru platformele de deșeuri din județ

A fost desemnat câștigătorul licitației pentru construirea celor patru puncte de colectare a deșeurilor din Municipiul Beiuș, Salonta, Marghita și orașul Aleșd. Astfel, lucrările vor fi executate de asocierea de…

Incendiu la o casă din Aleșd

În noaptea de miercuri spre joi, 25 noiembrie, în jurul orei 00.40, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd au fost alertați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de…

1.849 de sancțiuni contravenționale, aplicate în cadrul unei ample acțiuni rutiere, desfășurată în județul Bihor

În perioada 15 – 21 noiembrie, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună cu polițiștii birourilor rutiere Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta, alături de…

Cinci ofertanți pentru întreținerea drumurilor județene din Bihor

Miercuri, 17 noiembrie, a fost termenul limită de depunere a ofertelor pentru întreținerea drumurilor județene din Bihor aflate în administrarea Consiliului Județean Bihor. Procedura are ca obiect „Întreținerea comună și…

Misiune de aproximativ 6 ore în comuna Șinteu, pentru gestionarea unui eveniment provocat de jocul copiilor cu focul

Miercuri 03 noiembrie, în intervalul 11.54 – 18.00, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Aleșd au acționat în localitatea Valea Târnei, comuna Șinteu, pentru stingerea unui incendiu provocat, cel…

Incendii provocate de coșuri de fum, în trei localități bihorene

Sâmbătă și duminică, 30 – 31 octombrie, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea a trei incendii izbucnite, cel mai probabil din cauza coșurilor de fum, la gospodării situate în…

Parcurile industriale din Aleșd și Beiuș: Terenurile, solicitate primăriilor

Consiliul Județean Bihor a solicitat marți, 26 octombrie, printr-o hotărâre adoptată în ședința ordinară, trecerea unor terenuri din proprietatea orașului Aleșd și a Municipiului Beiuș în proprietatea Județului Bihor. Pe…

8 ofertanți pentru platformele de deșeuri

Luni, 27 septembrie, a fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru „Achiziționarea lucrărilor de amenajare a patru puncte de colectare deșeuri situate în Municipiul Beiuș (lotul 1), Salonta (lotul…

Loc de joacă în Aleșd, finanțat prin campania „Iunie – Luna curățeniei în județul Bihor”

Orașul Aleșd, unul dintre cei șase câștigători ai locului I în cadrul concursului „Campionatul bihorean al curățeniei”, a decontat deja premiul de 100 000 de lei prin amenajarea unui loc…

Parteneriat pentru parcurile industriale din Aleșd, Marghita, Beiuș și Ștei

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de luni, 23 august, încheierea unui acord de parteneriat între autoritatea județeană, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile Aleșd, Marghita,…

Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru platformele de deșeuri din județ

Consiliul Județean Bihor a aprobat luni, 23 august, în ședința extraordinară, indicatorii tehnico-economici pentru construirea a patru puncte de colectare a deșeurilor cu aport voluntar în Aleșd, Beiuș, Marghita și…

O nouă minoră, dispărută! Ați văzut-o?

Oricine poate oferi detalii cu privire la minora dispărută este rugat să apeleze serviciul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie. Polițiștii Poliției orașului Aleșd…

A fost lansată procedura de licitație pentru Centura Aleșd

Marți, 6 iunie, a fost lansată procedura de licitație având ca obiect „Proiectare și execuție <Varianta ocolitoare a orașului Aleșd>”. Lungimea șoselei de centură va fi de 5,9 kilometri și…

Patru incendii de natură electrică produse în doar două zile, în Bihor

În perioada 26 -27 iunie, pompierii militari bihoreni au acționat în patru localități din județ, pentru salvarea bunurilor a patru familii, ale căror gospodării au fost afectate de incendii de…

Peste 300 de metri de plasă monofilament confiscată de jandarmii bihoreni în ultimele 10 zile

Prima infracțiune a fost constatată în data de 9 mai, când un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost surprins pe digul de protecție a barajului Lugașul de…

A fost semnat contractul de asociere pentru platformele de deșeuri

Marți, 18 mai, a fost semnat contractul de asociere între Consiliul Județean Bihor, Municipiul Salonta, Municipiul Marghita, Municipiul Beiuș și Orașul Aleșd pentru realizarea a patru centre de colectare separată…

A fost semnat contractul de asociere pentru adăposturile de câini

Marți, 18 mai, a fost semnat contractul de asociere între Consiliul Județean Bihor, Municipiul Salonta, Municipiul Marghita, Municipiul Beiuș, Orașul Aleșd și Societatea Administrația Domeniului Public SA (ADP) în vederea…