Fac ce fac și tot la autonomie și federalizare ajung. Ultima rundă de prezentare, înainte de campania electorală oficială, a candidaților filialei bihorene a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT),…
Etichetă: alegeri parlamentare 2012
Parlamentarii de Oradea ai PPMT ar reforma Statul, Educația și Justiția
În cadrul evenimentelor din precampania electorală, azi (5 noiembrie), filiala orădeană a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a adus în fața ziariștilor 3 candidați orădeni: pe Zatyko Gyula (Colegiul…
PPMT-iștii evită cu tact să vorbească despre contracandidați
Cu toate că fiecare partid/alianță care participă la alegerile din 9 decembrie își cunoaște deja (cel puțin de pe hârtie) contracandidații din colegii, competitorii vor să dea dovadă de diplomație…
Oradea în Parlament – 29 de candidați pe 5 locuri
A început numărătoarea inversă până la debutul campaniei electorale oficiale în vederea alegerilor parlamentare din acest an. Toate forțele politice importante au depus liste cu candidați, iar Bihorul are și…
Matei – campanie (și) pe Facebook cu un cont special al Colegiului 8
Conștient de importanța pe care mijloacele electronice de socializare le pot avea în transmiterea de idei și diverse mesaje, fostul consilier local Mircea Matei, acum candidat PPDD la alegerile parlamentare…
USL pentru Oradea – potențialii parlamentari social-liberali s-au „lansat” în sala mare a Primăriei (FOTO)
În prezența unui număr însemnat de membri de partid, susținători, consilieri locali și județeni și a altor invitați, cei 5 potențiali deputați și senatori care candidează în colegii orădene 100%…
Pană de candidați la PRM. Președintele Drecin merge pe Senat 4 Oradea
Semi-surpriză din partea filialei bihorene a Partidului România Mare (PRM). Aceasta a depus la Biroul Electoral Județean (BEJ) o listă incompletă pentru alegerile legislative din 9 decembrie. Oamenii din Bihor…
Avem și un candidat independent în Bihor
Cel puțin 1.769 de cetățeni cu drept de vot din Colegiul 5 Camera Deputaților nu vor să aibă parlamentar înregimentat politic. Acesta este numărul minim de semnături pe care Gheorghe…
Au strigat „catalogul” candidaților USL Bihor (FOTO)
Cu câteva zile înainte de debutul oficial al campaniei electorale, candidații USL în colegiile uninominale din județul Bihor s-au afișat în fața presei într-o adevărată acțiune de PR menită a…
PPDD Bihor ar împinge-o spre Parlament și pe ex-judecătoarea Elena Pop Blaga
Sperând la un mandat (sau două?) în urma eventualelor redistribuiri (așa cum s-a întâmplat și la alegerile locale, când au intrat cu doi oameni în Consiliul Județean), partidul otevistului Dan…
Corul USL: Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Matei!
Cu toate că, mai mult sau mai puțin în șoaptă, admit că este o surpriză destul de mare candidatura lui Mircea Matei într-un colegiu orădean, liderii USL nu se gândesc…
USL Bihor a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare. Ținta: toate colegiile! (FOTO)
În ultima zi dedicată acestei operațiuni, 30 octombrie, candidaturile social-democraților, liberalilor și conservatorilor din Bihor au fost înregistrate la Biroul Electoral Județean (BEJ). Marți, cu puțin după ora 13, în…
Alegerea maghiarimii bihorene: Biro vs. Szilagyi, Cseke vs. Nagy, Csomortanyi vs. Szabo
La concurență cu rivalii lor din UDMR, candidații Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) au fost și ei la Biroul Electoral Județean (BEJ) Bihor pentru a depune lista cu candidații…
Opoziția locală a depus candidaturile la BEJ. Hodișan se vrea (?) senator în nordul Bihorului
Precum reprezentanții UDMR, nici cei de la Alianța România Dreaptă (ARD) Bihor nu au vrut ca presa să imortalizeze momentul depunerii candidaturilor pentru alegerile parlamentare din acest an. Luni, 29…
UDMR Bihor a deschis balul depunerii candidaturilor la BEJ
Pelerinaj, azi și mâine, la Biroul Electoral Județean (BEJ) Bihor. Partidele și alianțele trebuie să își depună până marți (30 octombrie), ora 24, listele cu candidații de la alegerile parlamentare…
Candidat-surpriză al PPDD la Oradea: Mircea Matei!
Mircea Matei, fost președinte PDL Oradea și fost consilier local de lungă durată în culori democrate, va fi unul dintre pretendenții la funcția de deputat de Oradea. Ex-președintele ANRSC a…
Ghilea și Țîrle nu au trecut de Comisia Macovei. Dar vor candida!
Printre cei 36 de democrat-liberali care nu au îndeplinit criteriile de integritate elaborate de eurodeputatul Monica Macovei (fost ministru al Justiției) se numără și două persoane desemnate să candideze în…
Și totuși, deputatul Bot a reușit: va candida într-un colegiu din capitală!
Filiala bihoreană a PNL bifează triumful de a se fi impus în fața conducerii centrale cu lista de candidați pe care deputatul Octavian Bot (foto) nu a fost inclus. Cu…
ARD Bihor promite agresivitate „în fața prostiei și imposturii”
PDL Bihor, principalul component al Alianței România Dreaptă (ARD), se declară pregătit pentru campania electorală în care vor să le dovedească cetățenilor că au cei mai buni candidați. Șefa Organizației…
E 100% oficial: ex-primarul Petru Filip va candida în Vrancea
Dacă dovada supremă pentru o candidatură a vreunui uselist este apariția la Arena Națională în cadrul mitingului de miercuri, 17 octombrie, atunci putem concluziona: în mod clar, senatorul Petru Filip…




