Directorul executiv al Direcției Tehnice din Primăria Oradea, Mircea Ghitea, împreună cu directorii adjuncți Aurelia Țenț și Emil Bențan, au susținut azi, 11 februarie 2020, o conferință de presă în…
Etichetă: 2019
Direcția Patrimoniu Imobiliar și-a prezentat raportul de activitate pe 2019
Lucian Popa, directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar (DPI) din Primăria Oradea, a susținut joi, 30 ianuarie, o conferință de presă în care a prezentat raportul de activitate al direcției pe care…
Aproape 6500 de misiuni au avut jandarmii bihoreni în ultimul an
Structurile de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, au executat, anul trecut, un număr de 6.434 misiuni specifice, cu 12,37 % mai mult decât în 2018, având…
AJOFM Bihor, la raport!
La ședința Colegiului Prefectural, care a avut loc miercuri, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, Békési Csaba a precizat ferm faptul că instituția pe care o conduce…
Alex George Creţ a fost declarat cel mai bun sportiv din 2019 în judeţul Bihor
După ce a fost desemnat cel mai bun sportiv al clubului LPS Bihorul în acest an, judoka Alex George Creţ a fost declarat joi seara şi cel mai bun sportiv…
Gala Comunității Bihorene și-a desemnat laureații pe 2019
Fundația Comunitară Oradea a organizat în data de 10 Decembrie 2019 – Gala Comunității Bihorene – ediția a III-a, găzduită de Hotelul Ramada Oradea începând cu ora 17:00, un eveniment…
Sâmbătă și duminică, o nouă ediție a „D’ALE PORCULUI”
Ediţia a VI-a a Festivalului-concurs „D’ALE PORCULUI” va avea loc în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2019, în parcarea ERA Shopping Park Oradea şi se anunţă una extrem de…
A fost stabilit programul de la Târgul de Crăciun Oradea 2019
Mai e puțin până începe ediția 2019 a Târgului de Crăciun Oradea, o ediție care va aduce în Piața Unirii magia Crăciunului și o mulțime de momente speciale. Decoruri de…
Cinci sloturi populare chiar și la câțiva ani de la lansare
Sloturile sunt cea mai populară variantă de jocuri de cazino din întreaga lume. Acestea pot fi jucate atât în cazinourile fizice, cât și online fiind din ce în…
Au început înscrierile pentru expozanți la Târgul de Crăciun Oradea 2019
Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea, organizează în perioada 29 noiembrie – 26 decembrie 2019 o nouă ediție a Târgului de Crăciun…
Orădenii, așteptați la ORA Jazz Festival
ORA Jazz Festival invită publicul iubitor de muzică la cea de-a II-a ediție a festivalului! ORA Jazz Festival 2019 se va desfășura în perioada 20 – 22 septembrie 2019, într-unul…
Lucrări executate la unitățile de învățământ în cursul anului 2019
În cursul anului 2019, Direcția Patrimoniu Imobiliar a efectuat o serie de lucrări la instituțiile de învățământ din Oradea. La Creșa nr. 14, situată pe str. Iuliu Maniu nr. 46,…
Programul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea 2019
Organizatorii ediţiei din acest an a FITO – Festivalul Internaţional de Teatru Oradea anunţă câteva modificări faţă de programul inițial. Astfel, prezentăm mai jos, programul complet actualizat (modificările sunt cu…
Caravana Gaudeamus Radio România, ediția Oradea 2019
Caravana Gaudeamus Radio România revine săptămâna viitoare la Oradea pentru ediția cu numărul șase. Între 8 şi 12 mai, orădenii sunt aşteptați în Piața Unirii, să celebreze Ziua Europei și…
Street FOOD Festival revine la Oradea şi-n acest an
Street FOOD Festival, festivalul care a adus aromele interesante și preparatele apetisante aproape de gurmanzi și pofticioși, dă startul evenimentelor și anul acesta. Unsprezece orașe se vor putea bucura și…
Cum scapă PNL-ul de Orban? R: Îl fac europarlamentar
Să fii în casa ta(a se citi sediul) și Blaga să se întalnească cu ai tăi pe față, e un semn că lucrurile se întorc pe vechiul făgaș în PNL.…




