Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 04, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1256 vizualizari
Liderul grupului de consilieri UDMR din Consiliul Județean Bihor, Szabo Odon, a dat publicității azi un rezumat al unui amplu sondaj de opinie realizat în toamna acestui an pe teritoriul Colegiului 2 Camera Deputaților. Adică în zona pe care Szabo ar putea să o reprezinte în Parlament. Aproximativ 7.000 de persoane au fost contactate în vederea colaborării pentru completarea chestionarelor grupate pe teme diverse: Cultură, Învățământ, Sănătate, Sport, Tineret etc. Printre punctele evidențiate marți (4 decembrie) de candidatul UDMR se numără cele referitoare la modul în care cetățenii consideră că se pot afirma, mai ales tinerii. Majoritatea celor care au răspuns întrebărilor consideră că pot să își atingă țelurile prin politică. De asemenea, cea mai arzătoare problemă pe care oamenii par să o aibă este legată de lipsa locurilor de muncă și de dificultățile privind dobândirea unei locuințe. Alte probleme sociale identificate de Szabo Odon în urma centralizării răspunsurilor sunt îmbătrânirea populației, singurătatea, pensiile mici și violența domestică. Ca necesități, cetățenii din Colegiul 2 au arătat spre serviciile de îngrijire la domiciliu, grădinițe și școli mai multe, cluburi pentru vârstnici și case pentru bătrâni. În materie de sport, se pare că o parte a bihorenilor își doresc să practice, dar nu au unde. Iar ramurile sportive cu infrastructură deficitară ar fi înotul, ciclismul, echitația, dansul și aerobicul. Cei mai mulți cetățeni care au răspuns întrebărilor lui Szabo Odon spun că este nevoie de o simplificare a sistemului de taxe și impozite și de introducerea gestiunii electronice. Cât despre sensibilul subiect al multiplicării partidelor maghiare, potrivit sondajului prezentat azi, majoritatea cetățenilor care reprezintă această etnie consideră că nu e un lucru bun că sunt mai multe asemenea formațiuni. Dar sunt și oameni cărora le convine apariția a încă două partide maghiare, respectiv există opinii cum că e „rău, dar necesar”. Principalele foruri în care cetățenii de etnie maghiară doresc să aibă reprezentanți sunt consiliile locale, Parlamentul României, Consiliul Județean, Guvernul și Parlamentul European. Szabo Odon a declarat că a organizat întâlniri tematice la care a invitat și specialiști care au putut explica mai bine anumite aspecte ale subiectelor dezbătute. De asemenea, candidatul UDMR din Colegiul 2 Camera Deputaților spune că toate discuțiile îi vor folosi pentru elaborarea de proiecte legislative.
mart. 15, 2018 0
iun. 20, 2017 1
mai 25, 2017 0
apr. 28, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0