Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 28, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2133 vizualizari
Polițiștii orădeni își continuă „colecta” de obiecte pirotehnice ilegale. Marţi, 27 decembrie, la ora 14:30, oamenii legii care patrulau pe strada Transilvaniei din Oradea, au depistat un bărbat de 45 de ani, domiciliat în Biharia, care avea asupra lui aproape 500 de petarde‚ respectiv alte articole pirotehnice interzise la deţinere, comercializare şi folosire. „Obiectele pirotehnice interzise au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal. Cercetările în cauză sunt continuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor”, spune purtătorul de cuvânt al Poliției, subcomisarul Alina Dinu.
Cetățenii trebuie să știe că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Polițiștii bihoreni vor acționa în continuare pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale. Pentru a preveni incidentele neplăcute şi chiar victimizarea populaţiei prin folosirea unor obiecte pirotehnice neconforme noilor prevederi legislative, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică în preajma sărbătorilor de iarnă, cetăţenii sunt rugaţi să achiziţioneze obiectele pirotehnice permise de lege doar de la societăţi autorizate.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0