Sute de oameni pe „Golgota” orădeană pentru Calea Crucii (FOTO)

caleacruciiCa în fiecare an, orădenii s-au alăturat unui eveniment spectaculos ce are loc în Miercurea Mare, Calea Crucii, refăcând (simbolic) drumul lui Iisus până la răstignire. Ca de fiecare dată, locul ales a fost Dealul Ciuperca, cel care a găzduit probabil pentru ultima dată evenimentul sub această formă. Ne referim la faptul că urmează ca zona să devină o mare grădină publică prin implementare unui proiect european transfrontalier, dealul urmând a fi supus unor lucrări ample de reamenajare peisagistică, dar cu respectarea traseului pe care se desfășoară anual Calea Crucii. Tot conform obiceiului, la acțiunea de miercuri, premergătoare sărbătorii Învierii, a participat și episcopul greco-catolic Virgil. A putut fi văzut pe „Golgota” din Oradea și fostul primar interimar al municipiului, Mihai Groza.

[nggallery id=2276]

Calvarul Mântuitorului a fost „copiat” aproape până la ultimele detalii, rolul principal fiind al tânărului care și-a asumat în acest an rolul lui Iisus cel purtător de cruce. Organizat de părinţii franciscani de la Mănăstirea greco-catolică „Maica Domnului” (cu implicarea tinerilor franciscani in grupul Allegria), evenimentul a atras copii, adolescenți, tineri, dar și persoane de vârsta a doua. Și nu numai greco-catolici, semn că Oradea încă mai poate da dovadă de un oarecare ecumenism.

[nggallery id=2275]

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 1 =