Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 09, 2012 Andrei Şandor Actualitate Comentariile sunt închise pentru Suspiciuni (?) electorale: peste 100 de cereri pentru urna mobilă în județ 961 vizualizari
Președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Bihor, judecătorul Antik Levente se arată mirat de număru destul de mare, spune el, de solicitări pentru urna mobilă. După cum a relatat magistratul în urma comunicării statisticilor parțiale privind prezența la vor în Bihor, numai în cimuna Sălacea au fost 85 de asemenea cereri. De asemenea, au mai fost înregistrate
31 de asemenea doleanțe în comuna Sâniob. „În Oradea nu sunt în total 30!”, a menționat judecătorul Antik, care precizează că în Bihor nu au fost înregistrate/semnalate incidente în ziua votului pentru viitorii deputați și senatori. Conform legii, urna specială poate fi folosită în cazul persoanelor netransportabile din cauze medicale/de invaliditate și doar pentru acei alegători care domiciliază în colegiul din care face parte secția de votare de la care a fost cerută urna mobilă. De asemenea, pot beneficia de urna specială deținuții care nu și-au pierdut drepturile electorale și cetățenii aflați în arest preventiv (dacă au domiciliul în localitatea respectivă).
oct. 05, 2016 0
nov. 02, 2014 0
oct. 23, 2014 0
mai 15, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0