Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 15, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1855 vizualizari
Tortul pe care liberalii și sociali-democrații nu-l mai vor feliat cu conservatorii (cel puțin nu pe plan local) ar putea avea încă un mușteriu: Mișcarea Verzilor Democrat Agrarieni (MVDA). Liderul local al acestuia, Horea Vușcan (foto), a anunțat marți (15 noiembrie) înființarea cu acte în regulă a noii formațiuni politice și a prezentat și primele ambiții legate de alegerile de anul viitor. Potrivit președintelui filialei bihorene, la nivel național, există deja pornite demersuri pentru o apropiere între MVDA și PSD. Concret, Vușcan a declarat că partidul l-a mandatat pe Remus Cernea (militant ecologist și fost candidat la prezidențialele din 2009) să poarte discuții cu liderul PSD, Victor Ponta. Se știe că cei doi sunt prieteni. Ar urma ca MVDA să intre într-o alianță politică (preelectorală) cu social-democrații, astfel Uniunea Social Liberală urmând să aibă 4 membri. Dacă se va concretiza această lipeală, Horea Vușcan spune că va începe discuții cu președintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, în vederea clarificării termenilor colaborării politice. Mai exact, tânărul lider local al noului partid spune că nu renunță la pretenția de a avea un loc pe lista pentru Consiliul Local Oradea și unul pe lista pentru Consiliul Județean Bihor. De asemenea, MVDA ar putea avea și pretenția la un colegiu uninominal în care să își pună propriul candidat pentru Parlament, sub sigla USL. Horea Vușcan nu este foarte fericit în urma deciziei conducerii centrale a MVDA. Orădeanul susține că formațiunea sa putea face o figură frumoasă și participând singură la alegerile din 2012. În opinia lui Vușcan, PSD ar avea nevoie de latura militantă verde pentru a atrage o parte a electoratului cu astfel de orientări, acesta fiind principalul motiv pentru care social-democrații ar lua în calcul la modul serios o alianță cu insignifiantul partid nou format. Potrivit președintelui filialei bihorene, MVDA are (deocamdată) doar zeci de membri, dar ar exista foarte mulți simpatizanți. În următoarea perioadă va urma procedura de înființare de filiale în cât mai multe județe ale României.
nov. 21, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 10, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0