Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
ian. 29, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 6898 vizualizari
Pe fondul unor laude referitoare la cum arată și cum funcționează Aeroportul din Oradea, respectiv al unor elogii la adresa finalizării la termen a lucrărilor de modernizare / prelungire a pistei de decolare – aterizare, președintele Consiliului Județean Bihor, Cornel Popa, a prezentat rezultatele principale ale discuțiilor cu companiile aeriene invitate pentru a pune la cale colaborări pentru viitor.
Vineri, 29 ianuarie, la Lotus Therm, jurnaliștii au putut auzi proiecte care vizează zboruri regulate Torino – Oradea și retur, dar și Oradea – Belgrad – New York. Această din urmă posibilitate se naște în urma discuțiilor cu Air Serbia, care, potrivit directorului Radu Grigoriu (în foto, lângă președintele Popa), vrea să continue tradiția fostei companii iugoslave care opera asemenea zboruri. Practic, Oradea ar putea fi legată direct de hub-ul Belgrad, de unde pasagerii pot să ajungă, prin zbor direct, la New York.
Mult mai devreme fezabilă pare, însă, colaborarea cu Blue Air. Directorul general Gheorghe Răcaru a recunoscut: „Nu credeam că lucrările la aeroportul orădean vor fi terminate așa cum ni se promitea”. Așa că firma și-a cam făcut planurile pentru 2016 fără a include Oradea pe hartă, dar lucrurile par să se schimbe. Independent de proiectul prin care avioane Blue Air să aducă la Oradea turiști israelinei (prin coopoerarea cu cel mai mare touroperator din Țara Sfântă), compania condusă de Răcaru previzionează zboruri regulate de la / la Torino. Cel puțin 2 curse pe săptămână, potrivit reprezentantului Blue Air. Încă nu se știe exact de când anume, dar în mod cert se va opera cu avioane Boeing 737. Șeful companiei aeriene a apreciat modul în care aeroportul orădean a fost modernizat, subliniind capacitatea de primire a avioanelor mari, respectiv posibilitatea de alimentare astfel încât orice destinație eruopeană e posibilă cu plecare de la Oradea. Israelienii de la El Al au venit la întrevederea cu conducerea CJ și a aerogării însoțiți de propriul personal de securitate, care a și procedat la un audit specializat în cursul acestei zile. Iar Oradea a primit „OK!” din partea lor, deci se poate opera în cea mai mare siguranță.
Cei de la LCG (Danemarca), care s-au ocupat de Arad, propune un lucru interesant: să „delege” o aeronavă care să fie bazată la Oradea, de unde să zboare spre una dintre cele 4 destinații socotite a fi de interes. Asta începând cu partea a doua a verii acestui an. Comandantul Pasc a precizat că, deși știe că opinia publică vrea chestiuni mai concrete, preferă ca deocamdată să nu dezvăluie nimic despre aceste destinații de frica altor aerogări care ar putea sufla ideile noastre. Cert este că în plan ar fi cel puțin câte două curse pe săptămână spre fiecare destinație de mai sus, gama de tarif situându-se între prețurile low cost și cele întregi.
A venit la discuții și Carpat Air, companie care a operat, în trecut, de pe Aeroportul din Oradea. Momentan, contractul cu acest operator este suspendat, însă există deschidere pentru reactivare. Directorul Daniel Berecki spune că, pe moment, nu se vrea pornirea de zboruri concrete, însă Carpat Air își pune la dispoziție avioanele în vederea închirierii de către touroperatori care au interes pentru Oradea. Și șeful Romanian Air Services, Dorin Ivașcu, a avut cuvinte de apreciere maximă la adresa CJ și a Aeroportului, promițând sprijin în vederea creșterii interesului companiilor pentru Oradea. Ivașcu a menționat că modificările de infrastructură aeroportuară de aici înseamnă că orașul nostru a devenit „de importanță europeană” și că suntem „o poartă către Univers”.
Comandantul Gheorghe Pasc susține că au fost invitate mai multe companii decât cele care au și semnat condica de prezență în această zi de vineri. Unele au ignorat pur și simplu invitația, alte 4 firme, însă, au cerut întâlniri „confidențiale”, la separeu. Sunt firme românești, spune Pasc, despre mersul negocierilor urmând să fie date informații pe măsură ce ele se concretizează. Președintele Cornel Popa a subliniat potențiala legătură a Oradiei cu 2 hub-uri importante: Belgrad și Torino. De asemenea, liderul CJ speră ca toți cei care ar putea să își manifeste interesul pentru a zbura de la Oradea să își și arate această opțiune, făcând în așa fel încât Aeroportul să poată fi exploatat cât de mult cu putință.
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0