Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
feb. 01, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1386 vizualizari
Apelul public la sprijin din partea celor care pot și vor să ajute cu bani serioși clubul FC Bihor, aflat în prag de faliment, a fost deja făcut de către președintele Viorel Nemeș (link). Acum e momentul ca lumea să vadă cât de mare e armata de suporteri pentru care fotbaliștii de la Bihoru’ ar trebui să moară pe teren (la figurat vorbind). Asta pentru că cei care pledează cu insistență cauza fotbalului bihorean invocă mereu, pe lângă trecutul glorios, faptul că avem de a face cu un fenomen de masă extrem de iubit de cetățeni. În situația în care clubul se confruntă cu foarte mari probeme financiare, dar se dorește ca activitatea lui să continue, Asociația Suporterilor FC Bihor testează fidelitatea fanilor. Miercuri, 4 februarie, de la ora 18, în centrul Oradiei, cei interesați de viitorul clubului sunt așteptați la un miting de solidaritate cu acesta. „Sunt așteptați toți suporterii echipei și toți cei cărora la pasă de soarta echipei fanion a județului”, transmite șeful Asociației, Daniel Bokor. Reamintim că tot acesta a organizat, în vara anului trecut – după ce Municipalitatea orădeană a făcut publică decizia de a nu mai contribui la finanțarea FC Bihor -, un protest pentru salvarea echipei. Din păcate pentru club, suporterii nu s-au înghesuit la acel moment (link). Mitingul din 4 februarie va avea loc în Piața Unirii, începând de la ora 18.
iul. 17, 2016 0
mai 26, 2016 1
ian. 13, 2016 0
ian. 12, 2016 2
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0