Actualizat aprilie 9th, 2025 2:49 PM
oct. 11, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1591 vizualizari
Ediția din acest an a Festivalului Toamna Orădeană iese în evidență mai ales prin cele întâmplate sâmbătă după amiaza. Orădenii au avut ocazia să vadă ceva ce, până acum, nu au văzut decât la televizor. Unii dintre ei. Iar vremea excepțională a făcut în așa fel încât plăcerea vizuală să fie și mai mare. Uitați de schimbarea gărzii de la Palatul Buckingham sau de vestitul mod de defilare al militarilor ruși la paradele din Piața Roșie de la Moscova! Echipa de drill team a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” le dă tuturor o lecție. Una e să fii martor al prestației lor urmărind micul ecran și alta e să-i vezi chiar în fața ta. Fanfara Regimentului este cea care a închis parada trupelor de muzică militară invitate de Municipalitate pentru acest ultim weekend al Toamnei Orădene. Iar în fața lor, cei din drill team, conduși de sergentul major Bogdan Dobre. Fete și băieți la fel de impecabili din punct de vedere al aspectului și al talentului / îndemânării privind mânuirea armei. Departe de a fi fost doar o simplă deplasare pe corso până în fața Primăriei, parada bucureștenilor a animat corso-ul, clienții teraselor, dar și locatarii din imobilele mărginașe urmărind cu sufletul la gură sincronizarea perfectă pe ritmul muzicii.
[nggallery id=2653]
Conform planning-ului, pe platoul dintre Biserica Sf. Ladislau și sediul administrației locale, fiecare formație a prestat câte un recita, în ordinea venirii în Piața Unirii. Oaspeții Oradiei sunt formații de muzică militară din București, Bistrița-Năsăud și Constanța. Așa se face că auditoriul din aer liber a avut (și, de la ora 16, în parcurile orădene, are) ocazia să asculte Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, cea a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, Muzica Forţelor Navale Constanţa, da și Muzica Militară a Garnizoanei Bistriţa.
De departe cel mai așteptat și mai savurat moment de la Primărie a fost exercițiul demonstrativ de măiestrie oferit de celebrul drill team. Sunt soldați care fac parte din Regimentul care participă la toate primirile oficiale de oameni importanți la Palatul Cotroceni (sau în alte părți, dacă și atunci când e cazul). Cu și fără muzică, echipa înzestrată cu o măiestrie deosebită s-a descurcat de minune și a generat ovații în momentele cele mai spectaculoase: aruncarea în sincron a armelor, schimbarea armelor cu baionetă între membrii echipei, procedura de luat poziția „Drepți!” sau cea pentru „Arma la picior!”. Și șeful echipei, sergentul major Dobre, și-a demonstrat calitățile de „magician” după ce și-a dat sabia în păstrare și a preluat arma de foc de la una dintre componentele drill team-ului.
[nggallery id=2654]
Azi, de la ora 16, Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” va oferi un spectacol în Parcul Brătianu. Fanfara din Bistrița-Năsăud are repartizat Parcul Magnoliei, iar trupa Forțelor Navale din Constanța cântă, de la aceeași oră, în Parcul Bălcescu. Muzica Ministerului Apărării va răsuna în Parcul 1 Decembrie.
Duminică, de la ora 16, cu ocazia Zilei Orașului, toate fanfarele militare prezente la Oradea vor susține un spectacol la Aerna „Antonio Alexe”. Accesul publicului va fi liber.
oct. 10, 2014 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0