Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 20, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1957 vizualizari
Război în toată regula între primarul Ilie Bolojan și Consiliul Județean. Văzând că noua conducere de la județ nu acceptă nici ca Municipalitatea să fie direct implicată în operarea Aeroportului din Oradea și nici să îi predea gestionarea business-ului parcurilor industriale din întreg Bihorul, edilul liberal face două mișcări. Ambele vor fi pe masa consilierilor locali în ședința de marți, 20 septembrie, și vor trece fără niciun fel de emoție pentru conducerea urbei. Nu de alta, dar e nevoie de numai 14 voturi pentru fiecare dintre cele două.
Pe de o parte, se cere aprobarea retragerii Agenției de Dezvoltare Oradea SA (ADLO, formată din Eurobusiness Parc SRL) din structura de acționariat a Parcuri Industriale Bihor SRL. Argumentul, aparent doar recent descoperit: „neatingerea scopului pentru care aceasta din urmă a fost înființată și nerealizarea obiectivului principal de activitate” (link).
Cealaltă acțiune inițiată de administrația locală orădeană este încercarea de „momire” a unităților administratv teritoriale din Bihor în vederea asocierii / colaborării cu ADLO cu scopul înființării și / sau administrării parcurilor industriale. Desigur, de interes pentru Bolojan sunt terenurile disponibile în teritoriu, suprafețe despre care se spune chiar în Raportul de specialitate că „nu sunt puse în valoare în prezent”. De asemenea, se pleacă de la ideea că Municipiul Oradea este motorul dezvoltării județului Bihor, iar ADLO ar fi „principalul punct de acces al investitorilor în județul Bihor” (link).
Ședința de plen a Consiliului Local Oradea va avea loc azi de la ora 14.
mai 06, 2021 0
sept. 03, 2019 0
iul. 28, 2017 0
iun. 29, 2017 1
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0