Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 15, 2014 Florin Coman Actualitate 0 1412 vizualizari
Credincioșii își cam pun poftele în cui în această perioadă a anului. Începând cu data de 14 noiembrie, mai puțin în zilele cu anumite dezlegări, cetățenii bisericoși țin post. Este perioada de așteptare a nașterii Mântuitorului și, timp de 40 de zile, oamenii trebuie să se abțină mai ales de la mâncarea cu care sunt obișnuiți. Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. Se mai spune că acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră. În Postul Crăciunului sunt o serie de dezlegări. Cele la pește sunt: 21 noiembrie (sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului), 23, 24 şi 25 noiembrie (fiind sărbătoriţi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina şi Sfântul Mare Mucenic Mercurie), 30 noiembrie (de Sf. Andrei), 4 decembrie (ziua Sfântului Mare Mucenic Varvara şi Sfântului Cuvios Ioan Damaschin), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 7 și 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), 13, 14, respectiv 18 decembrie. Postul Crăciunului ține până pe 24 decembrie, ziua de Ajun.
dec. 21, 2023 0
dec. 22, 2022 0
dec. 20, 2022 0
dec. 14, 2022 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0