Actualizat decembrie 23rd, 2024 11:09 AM
iul. 08, 2019 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage, Sport 0 3172 vizualizari
Spartak Moscova este una dintre echipele interesate de transferul lui Ianis Hagi (20 de ani), de la FC Viitorul, iar formaţia din Rusia ar fi favorită pentru transferul decarului.
Ruşii oferă 12 milioane de euro în schimbul serviciilor lui Ianis Hagi, scrie gsp.ro, iar Gheorghe Hagi va trebui să ia o decizie în ceea ce priveşte mutarea. Ianis a stat în tribune la Supercupa României, sâmbătă, CFR Cluj – FC Viitorul, pe care echipa constănţeană a câştigat-o cu 1-0, după un gol marcat de Andrei Artean cu patru minute înainte de final.
În cazul în care oferta va fi acceptată de Viitorul, aceasta îl va transforma pe Ianis în ce mai scump fotbalist român plecat vreodată direct din Liga 1 într-un campionat din străinătate. Până în prezent, liderul este Nicolae Stanciu (26 de ani), pe care Anderlecht a plătit 9,7 milioane de euro celor de la FCSB, în urmă cu trei ani.
Spartak Moscova a câştigat de 10 ori titlul în Rusia, ultima oară în sezonul 2016/2017, însă în ultima stagiune a încheiat pe locul cinci, astfel că va evolua în Europa League. Printre numele importante din lotul ruşilor se numără Roman Zobnin, Fernando, Sofiane Hanni sau Luiz Adriano. Antrenor este bielorusul Olek Kononov (53 de ani).
”Eu sunt pregătit de orice, oriunde. Important este ca echipa să mă dorească foarte mult. Cel mai bine ar fi să merg la o echipă care ştiu că mă doreşte cel mai mult şi ştiu că voi juca. Vreau să merg acolo unde şţtiu că toţi din club mă doresc. Am suportul clubului să nu alegem cea mai mare ofertă financiară, ci pe aceea unde voi putea să joc. Am toată cariera în faţă şi îmi doresc să joc şi să mă dezvolt ca fotbalist”, a anunţat Ianis Hagi, sâmbătă, după Supercupa României.
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 22, 2024 0
dec. 22, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 23, 2024 0
dec. 22, 2024 0
dec. 22, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!