Actualizat aprilie 9th, 2025 2:49 PM
sept. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate 1 1548 vizualizari
Față de anul trecut, numărul cererilor pe care orădenii le-au depus în vederea debranșării de la sistemul de termoficare a scăzut simțitor. Deși factura va fi cu cel puțin 25% mai mare (în urma tăierii subvențiilor guvernamentale) decât ultima plătită în sezonul rece 2010/2011, doar 284 de solicitări de debranșare au fost înregistrate la Electrocentrale Oradea. Conform purtătorului de cuvânt al societății, Eustafie Ilisei, cele mai multe vizează debranșări parțiale. Adică, în conformitate cu o hotărâre din iarna trecută a Consiliului Local, acestea sunt din start „necâștigătoare”. Legislativul orădean a decretat că debranșările parțiale nu mai sunt permise, indiferent că ar exista acordul vecinilor afectați. Cât despre cei care vor să se taie total de la sistemul centralizat, aceștia au dreptul să o facă doar dacă înlocuiesc termia de la oraș cu alta, verificată și care generează același confort termic cu cel la care se renunță. Așadar, numărul clienților Electrocentrale Oradea nu se va schimba foarte mult față de ultimul sezon rece. În 2010, la Secția de Termoficare au fost depuse 533 de cereri de debranșare.
Majorare înainte de tăierea subvenției
Reamintim că prețul local al gigacaloriei va ajunge în iarna care vine la 235 lei. Asta după ce Guvernul a anunțat că nu va mai subvenționa încălzirea centrală, iar Municipalitatea e nevoită (din lipsă de fonduri) să arunce fosta subvenție de la centru pe facturile cetățenilor. Nu pică bine nici politic acest lucru, având în vedere că urmează alegeri în 2012. Mai mult, orădenii din zona Ioșia, care sunt alimentați prin punctele termice gestionate de Transgex, vor avea parte de un adevărat șoc. Deoarece Primăria a decis să meargă pe un tarif cât de cât unitar pe toată suprafața municipiului, gigacaloria facturată acesor locuitori ai Oradiei se scumpește și ea. Prețul va fi dublu, după cum a anunța în august primarul Ilie Bolojan (link). Culmea este că încălzirea centrală a fost scumpită pentru noul sezon rece încă din februarie. Atunci, înainte ca Guvernul să decidă renunțarea la subvenționarea generală a gigacalorie, Consiliul Local Oradea a aprobat o majorare de tarif de la 179,01 lei/Gcal la 193 lei/Gcal, valabilă de la 1 mai 2011.
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
Azi am hotarit ca nu mai platesc facturile emise de asociatia .Sa taie si apa si incalzirea de la tot blocul si cartierul! Noi numai obligatii avem drepturi nu! Nu avem unde sa apelam, ca peste tot, incepind de la primaria,politia, justitia apara pe sefii de asociatii, pe inflactorii! Azi batrina de 62 de ani, am stat la parchet ore intregi cu plingerea impotriva celor de la asociatia. Degeaba! Ca a luat 4,4 mil. cu una si a pus pe alta dl. administrator, nu este caz penal! Ca de 6 ori am dat pt. reparat acoperis, si de 6 ori au risipit banii nostrii ,si a 6-a oara au facut un acoperis strimb, fara sa prinda ciripul deasupra cu ciment, se misca….nu este caz penal! Ca a pus ilegal asociatia in blocul nostru in apartamentul lui, si baga milioane in buzunar, nu este caz penal! Ca nu pot sa intru si sa ies de ei , ma terorizeaza, ma ataca, urla concubina si jigneste pe familia mea ,nu este caz penal!Unde sa apelaz?Degeaba scriu peste tot, si aici, ca o sa rida mai bine diseara la intrarea blocului cu banda lor! Nu mai platesc asociatia, nici factura de telefon a lor, nici asigurarea CAS, sint pensionar de boala, fara boala, nici premile si aparatorii lor NU MAI PLATESC !Dl. Andrei Sandor ajutati-ne! Va rog frumos sa veniti pina la coltul liceului Transilvania, si faceti o poza ce strimb si neterminat este acoperisul, daca vine un vint, o sa sufla, si iar platim!Din 170 de fam. nu este unu capabil sa preia asociatia 211 !Nu sint locuri de munca, aici cu 10-16 ore pe luna au salarii bune, si bat joc de noi!!!