Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
apr. 01, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1367 vizualizari
Experiment interesant făcut de Adrian Șimon (foto), președintele filialei orădene a Asociației Pro Democrația (APD), care a vrut să știe cum se raportează etnicii maghiari din județele Bihor, Arad și Satu Mare la viața politică din Ungaria și la alegerile legislative care vor avea loc duminică, 6 aprilie. Demersul lui Șimon a fost absolut personal, perioada de sondare a opiniei fiind aleasă astfel încât cetățenii să nu mai fie sub influența zilei de 15 martie. Timp de 8 zile, șeful APD Oradea a colindat localități din județele amintite și a reușit să intervieveze 313 persoane. Din start trebuie menționat că demersul nu are valoare de sondaj ca la carte, rolul lui, după cum a declarat azi autorul, fiind o radiografiere a situației controversatului partid Jobbik. Formațiunea considerată extremistă, care a iscat scandal în Secuime cu Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, a fost prezentă în această perioadă în Ardeal, mai mult în zona Târgu Mureș-Covasna-Harghita, dar și în partea de vest a țării. Potrivit lui Adrian Șimon, rezultatele cercetării sale nu prea sunt măgulitoare la adresa Jobbik, doar 14% dintre cei care au declarat că vor vota (având dublă cetățenie) în Ungaria recunoscându-și opțiunea pentru partidul condus de Vona Gabor. Mai mult, se pare că motivele pentru care Jobbik are niște adepți în zona noastră nu se leagă de subiectul refacerii Ungariei Mari, ci de alte chestiuni mai degrabă cu tentă socială.
Printre întrebările incluse în mini-chestionarul folosit de APD Oradea se numără cea legată de măsura în care etnicii maghiari din județele din această zonă urmăresc campania electorală din Ungaria. Dintre subiecții „sondajului”, doar 21% au răspuns că urmăresc în permanență ceea ce se întâmplă în țara vecină, în timp ce 28% fac acest lucru numai câteodată, iar 24% deloc. Ca valori doctrinare din politica maghiară, ungurii din Bihor, Arad și Satu Mare sunt mai mult neîncadrabili (sau nehotărâți): 41%. Cei mai mulți care știu exact spre ce tind sunt creștin-democrați (28%), 17 procente se declară liberali, iar 7% susțin că merg spre zona naționalistă.
Așa cum era de așteptat, cel mai bine cotat premier din Ungaria de după 1989, în opinia majorității celor întrebați de Adrian Șimon, este Orban Viktor. Acesta a primit o notă medie de 9,1 (din maximum 10). În urma lui s-a clasat Antal Jozsef (primul premier de după căderea comunismului) cu 8,7, în timp ce socialistul Medgyessy Peter a adunat numai 4,8 puncte. Horn Gyula a luat 4,3, iar controversatul Gyurcsany Ferenc se situează la coada clasamentului cu un destul de rușinos 2,8.
Potrivit datelor finale ale studiului APD Oradea, cei mai mulți etnici maghiari (cu dublă cetățenie) întrebați în aceste 8 zile ar vota/vor vota cu FIDESZ (partidul aflat la guvernare, condus de premierul Orban) – 66%, pe locul al II-lea situându-se la mare distanță Jobbik (14%). Acesta este un procent oarecum egal cu cel luat de Forumul Democrat Maghiar (13%). În clasamentul alcătuit de APD Oradea, socialiștii din Ungaria nu au decât 2%. Adrian Șimon remarcă, de altfel, că FIDESZ are adepți în rândul tuturor categoriilor de cetățeni chestionați, această mare simpatie fiind generată, cel mai probabil, de legiferarea dublei cetățenii pentru maghiarii care nu trăiesc în țara-mamă. Ca o constatare de pe teren, Șimon spune că a întâlnit destui etnici maghiari care spun că nu vor vota în 6 aprilie, deși au și cetățenia țării vecine, motivul fiind că acestora nu li se pare normal să influențeze componența Parlamentului Ungariei de pe partea asta a frontierei.
[nggallery id=2231]
Urmează ca în perioada următoare APD Oradea să mai iasă public cu tematici de interes general. Printre subiectele dezvăluite marți de Adrian Șimon se numără soarta candidaturii europarlamentare a lui Tokes Laszlo și o audiere publică pe tema gazelor de șist. Aceasta din urmă a fost amânată pentru luna mai și va avea loc în Bihor, fie la Salonta, fie la Oradea.
mai 21, 2019 0
nov. 16, 2018 0
dec. 07, 2016 0
mai 12, 2016 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0