Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 26, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1384 vizualizari
Pentru o serie de studenți de la Universitatea din Oradea (UO), sesiunea de iarnă a însemnat evaluarea pentru activitatea de practică desfășurată pe parcursul semestrului. Această stagiune de practică a fost al treilea organizat în cadrul proiectului “Programul de practică pentru studenţi: Protecţia copilului – de la teorie la practică” (PractiPASS). Managerul de proiect, prof. univ. Floare Chipea, spune că stagiile de practică desfășurate în instituțiile gazdă oferă studenților posibilitatea de a face primul pas către viața activă printr-un contact direct cu mediul de muncă real. PractiPass nu se oprește aici. În semestrul următor, studenții vor fi implicați în elaborarea și implementarea unor proiecte care vizează activități de voluntariat în serviciile de protecție a copilului, propuneri de măsuri de protecție pentru copilul aflat în dificultate și activități didactice pentru copii. Rolul unor asemenea activități este aplicarea de către studenți a cunoștințelor sobândite în situații concrete. De asemenea, tinerii pot să-și dovedească responsabilitatea și angajamentul pentru o acțiune proiectată și implementată de ei înșiși. „Acțiunea se va desfășura până în luna iulie a anului curent, iar la final va fi elaborat un raport care va cuprinde exemple de bune practici în domeniul implementării proiectelor cu obiective specifice privind protecția copilului”, informează Floare Chipea. În paralel, în județul nostru, studenții de la UO vor derula mai departe campania de informare cu privire la drepturile copilului, activitatea urmând a avea loc în școlile din mediul rural. Unitățile de învățământ din 10 comune sunt vizate. Este vorba despre școlile din Vadu-Crisului, Dobrești, Sârbi, Husasău de Tinca, Holod, Tinca, Lăzăreni, Popești, Budureasa și Derna. Reprezentanții Universității orădene spun că precedenta astfel de campanie a avut succes în rândul elevilor din școlile din mediul rural, dar și în rândul învățătorilor acestora. Urmează ca pe baza experiențelor acumulate de către studenți pe parcursul derulării campaniei să fie editat un ghid de bune practici în protecția socială a copiilor din mediul rural.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0