Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
aug. 03, 2013 Andrei Şandor Actualitate 1 1795 vizualizari
De când Primăria Oradea a decis să amenajeze o nouă stradă în locul fostului drum militar paralel cu Peța, lângă Universitatea din Oradea, edilii au conturat și idea unui parc în acea zonă. Suprafața de aproape 8.000 mp este deja aproape finalizat, iar din noul an școlar / educațional, studenții și elevii Colegiului Economic „Partenie Cosma” – aflat în apropiere – vor putea să frecventeze noul spațiu verde de relaxare în aer liber. Mai ales că se prevede o toamnă lungă și frumoasă. Potrivit ultimelor date primite de la Biroul de Presă al Primăriei, în această zonă verde a fost transportat pământ, care apoi a fost nivelat. De asemenea, administrația locală a montat coșuri de gunoi. „După terminarea lucrărilor de însămânțare cu gazon vor fi montate bănci de odihnă, iar în toamnă urmează să fe plantați aproximativ 100 de arbori și arbuști”, informează Municipalitatea. Mai trebuie precizat că salubrizarea perimetrului s-a făcut în baza parteneriatului pe care Primăria îl are cu Penitenciarul Oradea, iar firma Adenandra s-a ocupat de amenajarea „peisagistică”.
[nggallery id=1743]
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
Mă bucur că va apare un nou parc, o nouă zonă verde în orașul nostru. Bravo !…și la mai multe…