Studenții au adunat peste 5.000 lei în cadrul Balului Fulgilor de Nea (FOTO)

balfulgipurchase cialis online without prescription

loads/2012/12/balfulgi-300×210.jpg” width=”300″ height=”210″ />Se poate spune că ediția a doua a Balului Fulgilor de Nea a fost una reușită. Iar asta nu numai prin prisma programului artistic oferit și al distracției de după, ci mai ales prin prisma banilor strânși în scop caritabil (foto – photoline.ro). După cum vă informam încă de aseară, invitațiile la Bal au costat 10 lei bucata, iar organizatorii ne-au transmis în această dimineață că suma adunată se ridică la peste 5.000 lei. Banii vor merge la un student bolnav de leucemie, a cărui familie a făcut deja multe sacrificii pentru a contribui la tratamentul pe care tânărul trebuie să îl urmeze. Marius Deaconu, principalul implicat în organizarea Balului Fulgilor de Nea nu a dezvăluit numele celui pe care doreau să îl ajute, precizând că nici cel în cauză nu știa că sumele strânse vor ajunge la el.

[nggallery id=1405]

Despre programul oferit participanților la evenimentul de ieri de la Casa de Cultură a Sindicatelor puteți citi accesând acest link, iar mai multe fotografii (de la Bal și de la party-ul de după) puteți vedea aici.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 5 =