Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 04, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1535 vizualizari
De marți, 5 noiembrie, marketingul electronic poate fi însușit de studenții interesați ai Universității din Oradea și prin intermediul aripii românești a Google. Este vorba despre un program educațional organizat în premieră în țara noastră. Trainingul se adresează studenţilor care doresc să-şi dezvolte cunoştinţele despre marketingul online, iar cursurile sunt predate de specialişti Google şi traineri certificaţi. Potrivit datelor care circulă pe internet în legătură cu acest proiect, la finalul cursurilor, fiecare student va primi diplomă de participare din partea Google Românie. Dar lucrurile nu se vor opri aici pentru cei mai interesați studenți: aceștia vor avea parte de instruiri avansate dacă își doresc o carieră în mediul online, în semestrul II al acestui an universitar. Conform PC News, tinerii interesați vor putea să se întâlnească cu echipa Google România şi cu agenţii de advertising top din ţară și vor avea șansa să afle detalii despre modul în care se realizează o campanie de publicitate în mediul online, despre promovarea pe google.ro sau despre ce înseamnă să lucrezi într-o agenţie de publicitate. Studenții participanți vor putea profita și de șansa de a asculta oameni de afaceri cu experienţă, care le vor vorbi despre modele de business în online şi le vor da exemple de succes. Deloc neglijabil, în cadrul programului, traineri certificaţi de Google vor demonstra cum pot fi folosite Google AdWords şi Google Analytics în promovarea online. Doritorii s-au putut înscrie până pe 1 noiembrie. Prima etapă de curs se va încheia în 14 decembrie.
În afară de Universitatea din Oradea, parteneri ai Google în acest program sunt: Academia de Studii Economice, Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Transilvania, Universitatea Lucian Blaga, Universitatea din Craiova şi Universitatea Petru Maior.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0