Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
mart. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1499 vizualizari
Scriitorul Radu F. Alexandru, fost senator PDL și actual susținător al lui Vasile Blaga în competiția pentru funcția de președinte al partidului, a fost la Oradea împreună cu o parte a susținătorilor Moțiunii „România Dreaptă” a bihoreanului. Pentru că știa că nu are rost să înșire laude și epitete la adresa lui Blaga, cei din PDL Bihor cunoscându-l foarte bine pe reputatul politician, Alexandru a relatat povestea care stă la baza deciziei sale de a nu candida la șefia PDL și de a-l susține mai degrabă pe actualul lider. Conform celor prezentate de scriitorul democrat-liberal, în vara anului trecut, pe la jumătatea campaniei premergătoare Referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, văzând sondajele de opinie, Vasile Blaga a venit cu „singura idee care putea să oprească dezastrul” (n.b.: succesul demersului USL, considerat ca atentatul suprem la adresa statului de drept și a democrației): boicotul. Mai exact apelul la boicot. Dar chiar dacă ideea a fost bună, Radu F. Alexandru a lăsat să se înțeleagă că că Blaga a trebuit să mai facă două lucruri: să-l facă pe președintele suspendat să accepte, cu 10 zile înainte de vot, să iasă în public și să le ceară românilor să nu meargă la urne, respectiv să organizeze mitinguri și să mobilizeze oamenii pentru transmiterea mesajului de boicot. Așa a fost „întors glonțul de pe țeavă”, a conchis fostul senator PDL, convins că, și datorită acestor calități exemplare organizatorice, Vasile Blaga este singura persoană care poate face față cu adevărat în postul de președinte al partidului.
feb. 07, 2017 0
ian. 02, 2017 0
nov. 30, 2016 0
oct. 18, 2016 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0