
Salvatorii de carti, o echipă de tineri Orădeni, de 10 ani desfășoare o activitate non profit, cu scopul de a salva cărțile de la distrugere. Redau valoarea lor prin distribuirea către persoanele interesate de literatură și alte domenii. În 2019 au devenit Asociație, și prin formula acesta speră să isi poată realiza proiectele prin sponsorizări, donații, etc.
,,În ultimii 10 ani am avut mai multe acțiuni, am salvat peste 25,000 de cărți, care fie de sărbători sau alte evenimente importante a fost împărțite inclusiv în „copacii de cărți” prin diferite parcuri în Oradea.
De multe ori suntem confundati cu căruța ”Salvatori de cărți”, ceea ce face activitatea noastră dificilă. Ei sunt o firmă, orientată pe profit. Funcționează ca și un anticariat. Nu suntem nici depozitul lor și nu avem nicio colaborare sau parteneriat! Folosesc această denumire de a duce populatia în eroare, ajungând la final să comercializeze cărțile primite prin ”donație”. Ne delimităm de astfel de practici!
Cu acțiunea „FII ȘI TU SALVATOR DE CARTE” dorim să atenționăm cetățenii că, CARTEA chiar dacă ocupă un loc, nu este un lucru rău și nu merită soarta de a fi aruncată la gunoi. Donarea cărților este certificată cu distinctia de “Salvator de carte”. Fiecare carte iși găsește locul ei și cititorul, prin diferite programe de citire cum ar fii:
- CĂRȚI PE DRUM. Este un proiect nou, pe care dorim să il dezvoltăm la nivel național, în prima fază prin gările patriei, dupa care și prin autogări. În afară de gările din reședințele de judet, dorim să fim prezenți și în gările mici, unde se fac legături între trenuri, unde pe lângă timpul de așteptare să existe un spațiu în care poți alege o carte pe drum sau chiar să citești până când aștepți trenul. “Telefonul se descărca, cartea niciodată!”
- READING IN PARK. Ce este mai fain, decât să te relaxezi într-un parc cu o carte, pe care să o poți împrumuta dinr-o bibliotecă comună. O bibliotecă, unde poti face și schimburi, poți aduce cărți și să oferi clipe frumoase altora.
- Să participăm la cât mai multe evenimente, festivaluri unde pe lângă oferirea posibilității de a găsi cărți interesante din cele deja salvate, avem ocazia și să strângem/primim alte cărți prin conștientizarea participanților despre activitatea noastră, sau programele în derulare.
- MINA DE COMORI CU CĂRȚI. Depozitul nostru este o mină de comoară. Comorile salvate aici sunt categorizate, aranjate și din când în când punem la dispoziție către interesați de literatură prin Zilele “Salvarea cărților”. Programul este afisat permanent pe pagina de facebook: facebook.com/salvatoridecarti sau va puteti informa si prin telefon 0721-00-851 (apel sau sms), prin e-mail sau pagina web.
- PUNCTE DE COLECTARE CĂRȚI. Înfiintarea unui punct de colectare cărti central (Str. Primariei 72) și mici puncte de colectare cărti folosite la intrarea centrelor comerciale sau magazine.
- Cititul este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru sănătatea ta, este o terapie. ”Biblioterapia” nu este un termen nou și se practică de foarte multă vreme. Proiectu vizează mici biblioteci in spitale. Intretinerea si administrarea lor.
Punctul de colectare central: Str. Primariei Nr. 72 (pentru programare va rugam sa ne contactati telefonic)
Ridicam si de la domiciliu!
Pentru donații, sponsorizări: 0721-003-851 // 0721-603-851
facebook.com/salvatoridecarti
salvatoriidecarti.ro
contact@salvatoriidecarti.ro
”O carte este un dar, pe care il poți deschide iar și iar.”




