Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iun. 12, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1809 vizualizari
Dacă tot nu au reuşit să impună un monument al Sfântului Ladislau pentru Piaţa Unirii, popularii maghiari (care sunt implicaţi şi în organizarea Zilelor Sf. Ladislau din această lună) se mulţumesc cu bustul grofului Rhedey Lajos. Acesta va fi amplasat în Parcul Bălcescu, cel care purta odinioară numele lui Rhedey, care a donat terenul respectiv oraşului. Plus pe cel pe care se află azi Grădina Zoologică din Oradea. Statuia dedicată nobilului filantrop va fi dezvelită în cadrul Zilelor Sf. Ladislau, în data de 18 iunie, la ora 16. Potrivit principalului organizator al evenimentului, Zatyko Gyula (lider zonal al PPMT), la dezvelire sunt aşteptate oficialităţi locale şi din Ungaria. Mai ales că banii au venit din ţara vecină: echivalentul a aproximativ 5.000 euro. Momentul dezvelirii monumentului va însemna finalul unui periplu de aproximativ 5 ani, timp în care iniţiatorii au avut nevoie de o droaie de avize. Pe cele locale, de la judeţ şi de la Municipalitate, le-au primit într-un termen „rezonabil”, spune Zatyko, însă aprobările de la Bucureşti au necesitat foarte multă tevatură. O întârziere de cel puţin 2 ani buni cauzată nu doar de birocraţia excesivă, ci şi de desele schimbări de Guvern. Bustul lui Rhedey Lajos va sta în scuarul mare din Parcul Bălcescu, în apropierea restaurantului din locul de agrement de lângă Zoo.
foto – foter.ro
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0