Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 01, 2013 Florin Coman Actualitate 0 1494 vizualizari
Românii dornici de o viață despre care se crede că poate fi mai bună dincolo de Atlantic pot să aplice de marți, 1 octombrie, la LOteria Vizelor. Înregistrările pentru programul DV-2015 trebuie transmise electronic până pe 2 noiembrie 2013. Înregistrarea începe şi se încheie la ora 12 PM ora de vară a Coastei de Est (GMT-4), iar solicitanţii pot accesa formularul electronic E-DV numai în perioada de înregistrare. Din experiența anilor trecuți, sfatul general ar fi ca persoanele interesate să nu aştepte până în ultima săptămână a perioadei de înregistrare pentru a aplica, ci să facă cele necesare din primele zile. Mai e de știut că nicio înregistrare nu va fi acceptată după orele 12 PM, ora de vară a Coastei de Est (GMT-4) a zilei de 2 noiembrie 2013 (ultima zi de înscriere). De asemenea, potrivit regulilor comunicate de Ambasada Statelor Unite ale Americii, dacă cineva e descoperit că a trimis mai multe formulare de înregistrare, acel om va fi descalificat automat. Cetățenii români care vor să își încerce norocul trebuie să se fi născut într-o ţară care participă la program. Totodată, aplicanții trebuie să fie cel puțin absolvenți de liceu cu diploma de bacalaureat sau în ultimii cinci ani să fi lucrat cel puţin doi ani într-o meserie care se califică. Pentru determinarea calificării pe baza experienţei în muncă puteți accesa acest link. Ca de fiecare data, solicitările care se califică vor fi selecţionate în mod aleatoriu de un computer. Participanţii vor putea să verifice statutul solicitării lor aici, dar numai începând cu data de 1 mai 2014, pe baza numărului de confirmare.
Ediția curentă a Loteriei Vizelor demarează într-un moment delicat: Statele Unite sunt în incapacitate de plată, ca urmare a neadoptării bugetului federal.
mai 16, 2024 0
apr. 09, 2024 0
ian. 23, 2024 0
sept. 26, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0