Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mai 22, 2011 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 2063 vizualizari
Luni, 23 mai, este prima zi în care elvii de liceu din clasele terminale pot să se înscrie pentru sesiunea curentă a examenului de Bacalaureat. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor, înscrierile se fac timp de o săptămână, urmând ca prima probă să fie trecută în zilele de 6, 7 și 8 iunie. Este vorba despre cea de verificare a competențelor lingvistice de comunicare orală. Mai pe românește: examenul oral de limba română.
Iată calendarul Bacalaureatului 2011, așa cum a fost el stabilit de Ministerul Educației:
– 8, 9 și 10 iunie – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
– 20 – 23 iunie – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
– 27 iunie – proba sccrisă la limba și literatura română
– 28 iunie – proba scrisă la limba și literatura maternă
– 29 iunie – proba scrisă obligatorie aferentă profilului
– 1 iulie – proba scrisă la alegere.
Trebuie precizat că elevii din clasele a XII-a au trecut deja (în perioada 13 – 17 mai), de proba de evaluare a competenţelor digitale. Conform calendarului de Bac, afișarea rezultatelor se va face în data de 3 iulie, urmând ca cei nemulțumiți să poată depune contestații în data de 4 iulie, dar numai între orele 8 -12. Rezultatele finale vor fi făcute cunoscute în data de 8 iulie.
ISJ Bihor informează că la sesiunea de Bacalaureat din vara acestui an se vor putea înscrie și cei care, în anii trecuți, au terminat 12 clase, dar nu au reușit să promoveze examenul final. De asemenea, mai urmează și o a doua sesiune de Bac, în august/septembrie, pentru care candidații vor putea să se înscrie între 11 și 15 iulie.
sept. 01, 2016 0
aug. 29, 2016 0
aug. 16, 2016 0
iul. 27, 2016 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0