Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 02, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 2653 vizualizari
Primăria Oradea prin Administrația Imobiliară Oradea continuă lucrările la Grădinița 53 și creșa Albă ca Zăpadă, Grădinița nr. 28 și noua grădiniță din Parcul Industrial I.
Executantul lucrărilor de extindere a clădirii în care își desfășoară activitatea Grădinița nr. 53 și Creșa Albă ca Zăpada a finalizat în cursul lunii martie finisajele exterioare ale noii construcții și sistemul de încălzire în pardoseală din interior. Continuă lucrările la finisajele interioare din sălile de grupă, care vor fi spații largi și luminoase pentru desfășurarea activităților preșcolarilor și antepreșcolarilor. De asemenea, constructorul lucrează la finisajele de la dormitoarele copiilor, holuri, vestiare și la cabinetul medical, respectiv instalațiile electrice și sanitare. Au fost montate ușile de interior.
Totodată, s-a realizat și zona de racordare a noii construcții de cea existentă. Constructorul a profitat de frontul total de lucru disponibil după intreruperea activității educative în toate grădinițele și creșele.
Executantul lucrării este SC Conpila SRL Oradea, în asociere cu SC Atamora SRL Oradea, proiectant general. Lucrările au termen de finalizare luna august a acestui an și sunt finanțate în cadrul apelului de proiecte nr. POR/4/2017/4.4/4.4/1- Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Investiția va contribui la dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru educația timpurie antepreșcolară și preșcolară la nivelul Municipiului Oradea.
O altă lucrare în curs este extinderea creșei și Grădiniței nr. 28. de pe Aleea Onisifor Ghibu nr.16.
Lucrările executate până în prezent sunt: săpături generale pentru realizarea fundațiilor, cofrarea, armarea și turnarea betonului în fundații, turnarea plăcii de beton de la parter, au fost executați stâlpii și zidăria, a fost turnată placa din beton peste etaj, tencuielile interioare și finisajele cu glet la parter au fost finalizate.
În prezent se lucrează la șarpantă, montarea tâmplăriei la parter și la sistemul de încălzire prin pardoseala de la parter.
Executantul lucrării este asocierea formată din DRUM ASFALT SRL – lider de asociere (90,20%), TRAMECO S.A. – asociat (8,22%) și SC NOVARTIS SRL – asociat (1,58%).
Valoarea contractului este 3.760.328,90 lei fără TVA.
În ceea ce privește construirea creșei și grădiniței din Parcul Industrial 1 Oradea, aici lucrările sunt executate de către asocierea formată din DRUM ASFALT SRL – lider de asociere (90%), TRAMECO S.A. – asociat (8,36%) si SC NOVARTIS SRL – asociat (1,64%).
Valoarea contractului este de 6.155.623,14 lei fără TVA, amplasamentul fiind predat constructorului în iunie 2019.
Lucrările executate până în prezent au constat în: execuția săpăturii generale până la cota de -3,80 m pentru realizarea fundațiilor, îmbunătățirea terenului de fundare cu o pernă de balast compactat în straturi succesive, cofrarea, armarea și turnarea betonului în fundații, turnarea plăcii de beton de la parter, realizarea stâlpilor și zidăriei de la parter și de la etaj, turnarea plăcii din beton peste parter și etaj, tencuielile interioare și finisajele cu glet la parter au fost finalizate, tâmplăria de la parter a fost montată.
Urmează montarea termosistemului și izolarea acoperișului tip terasă.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0