Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 20, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 1138 vizualizari
Începute în toamna anului trecut, 25% din lucrările de reabilitare a Colegiului Tehnic Traian Vuia sunt deja realizate.
Lucrările executate din 1 noiembrie 2019 până în prezent sunt următoarele: desfacere tencuieli interioare în proporţie de 90% la pereți, respectiv s-au executat tencuielile aferente acestora; s-au desfăcut tencuielile la tavane în proporție de 90% și s-au refăcut în proporție de 70%; s-au decopertat gresia și faianța.
În ceea ce priveşte lucrările legate de instalația electrică, s-au desfăcut/indepărtat cablurile electrice de la vechea instalație și totodată au fost anulate unele cabluri care nu au fost funcționale în cadrul atelierelor; au fost deviate cablurile care alimentează corpul de clădire (ateliere) de la firida de distribuţie pentru energie electrică.
Totodată, au fost executate lucrări de zidărie din cărămidă la ferestrele și la porțile exterioare conform dimensiunilor din documentația tehnică autorizată, respectiv s-au zidit golurile de la uși la dimensiunile conform planului de propunere și s-a demontat instalația de încălzire (trasee din tevi și radiatoare).
Executantul lucrărilor este SC Chintoflor Construct SRL, pe baza contractului de lucrări: 87652 din 28.02.2019.
Valoarea execuției lucrării este de 2.016.228,60 lei, fără TVA.
În cadrul lucrărilor de reabilitare la nivelul Colegiului s-au propus următoarele categorii de lucrări:
Lucrări de desfacere
desfacerea straturilor de izolație ale acoperișului de tip terasă necirculabilă
desfacerea tencuielilor exterioare, în vederea pregătirii suprafețelor pentru realizarea termosistemului;
desfacerea pardoselilor calde de la nivelul parterului inclusiv stratul suport al acestora și prevederile unor pardoseli noi având asigurat un strat suport corespunzător precum și asigurarea hidroizolației orizontale și a termosistemului pe sol;
desfacerea tâmplăriei și înlocuirea acesteia
Lucrări propuse
finisaje pardoseli: în spațiile destinate atelierelor se propune pardoseală epoxidica, iar în vestiare și grupuri sanitare se va aplica gresie antiderapantă;
refacerea straturilor aferente acoperișului de tip terasă necirculabilă;
prevederea de strat termoizolant la planșeu superior;
refacerea tencuielilor și finisajelor interioare;
refacerea tencuielilor și finisajelor exterioare;
anveloparea exterioară a construcției cu polistiren expandat de 15 cm și aplicarea tencuielilor decorative de exterior;
refacerea exterioară a finisajului soclului;
înlocuirea tâmplariei exterioare;
executarea podestelor de acces în clădire și a rampelor;
executarea trotuarelor de protective;
refacerea integrală a instalației electrice;
executarea instalației de încălzire;
executarea instalației sanitare.
În cursul lunii aprilie vor începe și lucrările propuse pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Tehnic Mihai Viteazul, care presupune reabilitarea termică a clădirii și modernizarea interioară prin lucrări de finisaje, refacerea instalațiilor electrice interioare și sanitare precum și achiziționarea de dotări și echipamente tehnice pentru ateliere.
Prin lucrările de investiții la cele două colegii se urmărește menținerea și creșterea numărului de elevi înscriși în învățământul profesional, atât la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul cât și la Colegiul Tehnic Traian Vuia, prin oferirea unui proces educațional la standarde europene.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0