Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
mart. 01, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 823 vizualizari
Lucrările la drumul de legătură dintre Oradea și Nojorid, o investiție din fonduri europene a Consiliului Județean Bihor, au ajuns la un stadiu fizic de 70%. Constructorii montează podețele metalice în zona cartierului Grigorescu, de unde pornește traseul centurii. Se lucrează și la pista de biciclete paralelă cu drumul.
Săptămâna viitoare va începe amenajarea primului sens giratoriu de pe traseu, la intersecția centurii cu Drumul Național 79 și drumul către Livada.
„Pentru a nu crea blocaje pe drumul național la trecerea prin Nojorid, lucrările de amenajare a sensului giratoriu din fața Primăriei Nojorid vor începe în a doua jumătate a lunii martie. Cele două girații vor conecta noul drum ocolitor cu drumul național Oradea-Arad în zona comunei Nojorid. După ce toate lucrările pregătitoare vor fi gata, din luna aprilie se va trece la ultima fază: se va turna și ultimul strat de asfalt pe toată lungimea centurii, se vor realiza marcajele și semnalizarea. În luna iunie, noul drum ocolitor va fi deschis traficului. Cei care vin dinspre Salonta și cei din Nojorid vor avea o nouă cale de acces spre Oradea”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Drumul de legătură între Oradea și Nojorid are o lungime totală de 8,3 km, fiind prevăzut cu pistă de biciclete cu o lățime de 2,5 metri. Centura propriu-zisă, de la Oradea la Apateu, are o lungime de 5 km. Traseul cuprinde două bretele de legătură cu DN 79, una la intersecția cu drumul comunal care duce spre Livada, în lungime de peste 1,6 km, și alta spre centrul comunei Nojorid. În continuare, drumul se va intersecta cu Inelul Rutier Metropolitan, un proiect al Consiliului Județean Bihor care va conecta DN79, DN76 și DN1.
Centura Nojorid face parte din lotul II a proiectului „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”. Din același lot face parte și Centura Sântandrei. Cele două investiții au o valoare totală de 84.394.118,95 lei, fără TVA.
Lotul I a proiectului presupune realizarea Centurii Oșorhei și reabilitarea drumului de 12 km dintre Oșorhei și Copăcel, DJ 767E, valoarea lucrărilor fiind de 108.275.129,09 lei, fără TVA. Firma PORR Construct execută lucrările pe etapele I și II, termenul de finalizare fiind stabilit la 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (februarie 2023).
Al treilea lot al proiectului prevede realizarea Centurii Biharia și a legăturii cu localitatea Paleu (5,6 km + 3,1 km).
Finanțarea pentru proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea” este asigrată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.
nov. 29, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 19, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!