FC Bihor a pierdut în amicalul de la Arad, cu UTA, cu scorul de 0-2

Profitând de întreruperea campionatului, fotbaliştii de la FC Bihor Oradea s-au deplasat sâmbătă la Arad, unde, pe Stadionul Francisc Neuman, au susţinut un joc amical în compania formaţiei de Superligă…

FC Bihor a pierdut şi la Mioveni, pe terenul ultimei clasate

Deşi au început foarte bine jocul şi au deschis scorul încă din minutul 3, fotbaliştii de la FC Bihor au trebuit să se recunoască învinşi sâmbătă, la Mioveni, unde au…

FC Bihor susţine, sâmbătă, la Mioveni, primul joc cu Gheorghe Ghiţ antrneor principal

După înfrângerea de pe teren propriu de la finele săptămânii trecute, din faţa celor de la Concordia Chiajna, fotbaliştii de la FC Bihor şi-au reluat de luni pregătirile sub comanda…

Gheorghe Ghiţ este noul antrenor principal al echipei FC Bihor!

În urma ședințelor de luni, 4 noiembrie, a Consiliului Director și a Adunării Generale a ACFO Oradea, convocate la solicitarea președintelui FC Bihor, George Tătar, cele două foruri au decis…

FC Bihor a sesizat Departamentul de Integritate al FRF şi îşi reafirmă poziţia de „toleranţă 0” faţă de orice fel de practici care pot afecta integritatea fotbalului

Cu privire la articolul publicat ieri, 1 noiembrie, pe site-ul www.iAMsport.ro, despre unele pariuri lansate pe platforma Betffair Exchange pentru meciul F.C. Bihor Oradea – Concordia Chiajna, clubul F.C. Bihor…

FC Bihor a pierdut neverosimil, cu 0-4, în faţa Concordiei Chiajna!

La capătul celui mai slab joc pe care l-au făcut în acest sezon, fotbaliştii de la FC Bihor au cedat vineri pe teren propriu cu scorul de 0-4 în disputa…

FC Bihor speră să obțină victoria, vineri, cu Concordia Chiajna!

După egalul de la Slatina, fotbaliştii de la FC Bihor s-au pregătit în această săptămână pentru următorul duel de pe teren propriu, cel de vineri, de la ora 14:30, cu…

FC Bihor a remizat cu 0-0 la Slatina şi se întoarce acasă cu un punct important

Fotbaliştii de la FC Bihor Oradea au obţinut un rezultat pozitiv sâmbătă, în deplasare, pe terenul celor de la CSM Slatina, formaţia în compania căreia au remizat cu scorul alb,…

FC Bihor joacă sâmbătă la Slatina, pe terenul uneia dintre revelaţiile actualului sezon al Ligii a II-a

După eşecul de pe teren propriu suferit duminică în faţa liderului neînvins al Ligii a II-a, Csikszereda Miercurea Ciuc, fotbaliştii de la FC Bihor şi-au continuat în această săptămână pregătirile…

Înfrângere nemeritată cu liderul Ligii a II-a

Fotbaliştii de la FC Bihor au cedat cu scorul de 0-1 jocul de duminică de pe teren propriu cu liderul neînvins al Ligii a II-a, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Orădenii…

FC Bihor primeşte duminică, de la ora 11:30, vizita liderului neînvins al Ligii a II-a

Întrerupt pentru a face loc meciurilor echipelor naţionale, Campionatul Naţional de Fotbal se reia în acest sfârşit de săptămână cu jocurile unei noi etape din primele două ligi. În cadrul…

FC Bihor a conus cu 2-1, dar a cedat cu 2-3 amicalul de pe Cluj Arena, cu liderul Superligii!

Fotbaliştii de la FC Bihor au cedat cu scorul de 2-3 jocul amical pe care l-au susţinut sâmbătă pe Cluj Arena, în compania liderului Superligii Naţionale, U Cluj Napoca. Jocul,…

FC Bihor întâlneşte, sâmbătă, la Cluj, liderul Ligii I!

Profitând de întreruperea campionatului Ligii a II-a, formaţia FC Bihor Oradea va susţine în acest sfârşit de săptămână un joc amical la Cluj Napoca. Roş-albaştrii vor întâlni liderul Superligii, U…

FC Bihor a remizat cu FC U Craiova şi ocupă locul 14 în clasamentul Ligii a II-a

Fotbaliştii de la FC Bihor au terminat la egalitate jocul pe care l-au susţinut luni la Stadionul Iuliu Bodola în compania celor de la FC U 1948 Craiova, în penultimul…

Concentrare maximă pentru jucătorii de la FC Bihor înaintea jocului de luni cu FC U Craiova!

După victoria de la Focşani, fotbaliştii de la FC Bihor s-au pregătit în această săptămână pentru următorul duel, un joc pe care îl vor avea acasă, la Stadionul Municipal „Iuliu…

Informaţii privind vânzarea biletelor şi modul de intrare pe stadion la meciul FC Bihor – FCU 1948 Craiova!

Luni, 7 Octombrie 2024, ora 16:00,FC Bihor întâlneşte FCU 1948 Craiova la Stadionul „Iuliu Bodola”. Accesul este permis pe stadion începând cu ora 14:30. Casieriile din ziua meciului vor fi…

FC Bihor a câştigat cu 3-0 la Focşani şi a urcat din nou în clasament!

Fotbaliştii de la FC Bihor Oradea au rupt şirul insucceselor şi au obţinut, sâmbătă, o victorie clară în deplasare, la Focşani, cu scorul de 3-0, fapt care le mai aduce…

FC Bihor joacă vineri la Focşani, cu gândul la cel puţin un punct

Fotbaliştii de la FC Bihor vor suţine sâmbătă la Focşani jocul din etapa a 8-a a Ligii a II-a, în compania formaţiei locale CSM, o altă nou-promovată în eşalonul secund.…

FC Bihor a pierdut şi jocul de acasă cu Steaua

Fotbaliştii de la FC Bihor au trebuit să se recunoască învinşi din nou. De această dată, roş-albaştrii orădeni au cedat pe teren propriu în faţa roş-albaştrilor de la Steaua Bucureşti,…

FC Bihor a pierdut jocul de la Dumbrăviţa, pe un teren foarte greu

Desfăşurat pe un teren greu, jocul pe care FC Bihor l-a susţinut sâmbătă la Dumbrăviţa, în compania echipei locale CSC, s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 1-0. Unicul…