Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 26, 2010 Andrei Şandor Sănătate 0 1096 vizualizari
După cum se știe, din cauza intențiilor de nedecontare a tuturor serviciilor efectuate în ultimele luni de către spitale, unitățile în cauză au devenit adevărate cucte aflate în prag de explozie. Numai Spitalul Județean, cel mai mare, la ora actuală ar mai avea de încasat un total de peste 16,3 milioane lei, sumă aferentă celor prestate, fără a calcula și cele din decembrie anul curent. CJAS, prin actul adițional pe care l-a propus Județeanului, se arată în posibilitatea de a deconta numai 8.067.151,16 lei, ceea ce reprezintă doar 56,23% din valoarea serviciilor de spitalizare de zi și paliație, realizate, validate, facturate, recunoscute si nedecontate de CJAS în perioada septembrie – noiembrie 2010.
Potrivit „plângerii” pe care conducerea Spitalului Județean a trimis-o Casei, ar fi trebuit ca încă din august, știind că nu are acoperire bugetară pentru diferența de perioadă până la finele anului, CJAS să comunice acest lucru „…și să-și fi asumat responsabilitatea actelor, faptelor și consecințelor acestora”. Aparent, acest lucru nu s-a întâmplat, iar managerul Carmen Pantiș spune că, prin reprezentanții ei legali, Casa a „considerat că este mai oportun să lase unitățile sanitare să creadă că va exista o suplimentare a bugetului activității medicale spitalicești și că să vor accepta la decontare servicii medicale realizate în această perioadă”. În memoriul înaintat CJAS, șefii unității spitalicești (care între timp a ajuns în gestiunea Consiliului Local Oradea) subliniază că valorile de contract trebuie să fie stabilite înainte de executarea serviciilor în cauză și își manifestă regretul pentru imposibilitatea caselor de asigurări de a suporta serviciile medicale pentru asigurați, ceea ce „a făcut ca noțiunea de valoare de contract să fie una ipotetică, ea neputând fi definitivă decât la sfârșitul fiecărui an calendaristic și bugetar”. CJAS a fost informat, oficial și sub semnătura managerului și a directorului financiar/contabil al Spitalului Județean, că „presiunea socială este deosebit de mare, atâta timp cât angajații riscă să li se reducă drastic salariile pentru acoperirea pierderilor cauzate de neachitarea contravalorii serviciilor medicale”. În același context, dr. Pantiș (foto) a avertizat CJAS că „…se conturează tot mai mult posibilitatea ca aceștia (n.b.: salariații) să-și manifeste nemulțumirea în fața sau chiar în interiorul” Casei.
Nici Primăria nu a dezamorsat total bomba
Saga războiului administrativ dintre spitale și CJAS a fost gestionată de Municipalitatea orădeană care, prin intermediul viceprimarului Gheorghe Carp a negociat situația decontărilor. Nu demult, acesta declara pentru bihorstiri.ro că este iminentă acționarea în judecată a Casei pe această spinoasă problemă a decontărilor parțiale. La câteva zile după, Primăria Oradea transmitea că s-a ajuns la o înțelegere: Ministerul Sănătății a suplimentat bugetul CJAS Bihor cu aproape 18 milioane lei (pentru toate spitalele orădene). Însă, banii nu acoperă total decât lunile septembrie și octombrie, iar noiembrie este acoperit doat în parte. Cât despre luna decembrie, aceasta pare a fi 100% în plop. Iar copacul în aer. Colac peste pupăză, angajații sindicaliști de la Spitalul Județean nu par că vor să înțeleagă situația austeră și își vor al 13-lea salariu. Pentru care, potrivit liderului Sanitas Bihor, Ioan Giurgiu, sunt dispuși să meargă în instanță (citiți detalii aici).
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0