Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 16, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 1 1324 vizualizari
Viceprimarul Biro Rozalia (foto) a anunțat azi în mod oficial că Municipalitatea, în colaborare cu Clinica Universitară de la Debrecen, va depune două proiecte importante pe Sănătate, pentru fonduri transfrontaliere. Valoarea totală: 4 milioane euro! Obiective: blocurile operatorii de la Spitalul Județean și de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. Primul astfel de proiect va presupune dotarea cu echipamente medicale de înaltă performanță a blocului operator de la Județean, format din 10 săli de operație (etajul IV din corpul B al Staționarului I). Finanțarea cerută pentru acest scop este de 2 milioane euro. Potrivit viceprimarului Biro, dacă proiectul va fi aprobat, urmează reabilitarea spațiilor de la blocul operator, a sălilor propriu zise, a filtrelor sanitare, a încăperilor, dar și pentru achiziționarea de aparatură necesară pentru activitatea blocului operator. În caz de reușită a proiectului, 90% din dotările blocului operator de la Spitalul Județean vor putea fi schimbate. „Ar fi un pas important!”, consideră Biro Rozalia. În ceea ce privește zona de operații de la Spitalul „Curteanu”, valoarea proiectului este tot de 2 milioane euro, suma vizând modernizarea și reabilitarea celor două săli de operații (situate la etajul III) și a încăperilor anexe, dar și cumpărarea de aparatură pentru modernizarea dotărilor. Precum în cazul proiectului privind semaforizarea inteligentă și a celui cu renovarea unor biserici, dosarul pentru cele două unități spitalicești va fi depus la începutul anului viitor, în sesiunea care se pare că va fi ultima dedicată proiectelor mari pe linia de finanțare aferentă cooperării transfrontalierei Ungaria – România 2007-2013.
mart. 22, 2017 0
ian. 25, 2017 0
dec. 19, 2016 0
nov. 10, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0