Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
iul. 18, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1622 vizualizari
Fostul ministru al Educației, orădeanul Ioan Mang, s-a prezentat azi (18 iulie) la București, fiind chemat în fața Consiliului Național de Etică (CNE), for care va analiza lucrările științifice semnate de președintele PSD Bihor și despre care se spune că ar fi fost plagiate. Printre lucrările în cauză se numără și câteva la care ar fi participat și soția fostului senator, Erica Mang. După cum se știe, imediat după ce a preluat portofoliul Educației în Guvernul Ponta, social-democratul orădean s-a confruntat aproape instantaneu cu acuze de plagiat. În total 7. În plin scandal, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor a respins mereu acuzele, afirmând că totul este o făcătură și că, în unele cazuri, el nici nu știa de existența lucrărilor științifice arătate cu degetul. Cu toate acestea, pentru a nu dăuna foarte mult imaginii Guvernului recent instalat, Ioan Mang (foto) și-a dat demisia din funcția de ministru. Urmașul său, interimarul Liviu Pop, a făcut un gest menit a întări suspiciunile: a schimbat componența Consiliului Național de Etică, chiar în timp ce forul respectiv se ocupa deja de cazul Mang. Practic, membrii CNE au fost schimbați chiar înainte de discutarea ultimului raport preliminar asupra acuzațiilor de plagiat aduse lui Ioan Mang. Azi, întrebat de jurnaliștii bucureșteni dacă are emoții înainte de audieri, liderul PSD Bihor a declarat: „Nu am emoții. De ce să am?”. După terminarea audierilor de azi, reprezenanta CNE a precizat în fața presei că Ioan Mang „s-a angajat să depună în cel mai scurt timp documentele cerute de Consiliu”. Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 18 iulie, a CNE s-au mai aflat, pe lângă situația președintelui PSD Bihor, cazul premierului Victor Ponta și cel al procurorului general al României, Laura Codruța Kovesi.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0