În prag de Paște Ortodox, cetățenii orădeni au luat acasă 25 de căței comunitari profitând de oportunitatea de a avea în mod gratuit un patruped curat, deparazitat, vaccinat și cu carnet de sănătate la zi. Această ediție a Târgului de adopție s-a desfășurat în Parcul Liniștii în zilele de vineri și sâmbătă (13/14 aprilie). Potrivit datelor primite de la Biroul de Presă al Primăriei, cei 25 de câini care şi-au găsit stăpân au eliberat o parte din spaţiul de la adăpostul de pe str. Coriolan Hora, administrat de SOS Dogs. Se pare că cele mai căutate rase au fost bracul german, labradorul, ciobănescul mioritic, câinele-lup, dar şi metişii. Reprezentanții SOS Dogs (care, anul trecut, au participat și la mitingul anti-Bolojan organizat în Piața Unirii, nemulțumiți că Municipalitatea nu a condamnat din start posibilitatea eutanasierii câinilor fără stăpân) se arată impresionați de faptul că deși vremea a fost ploioasă, sâmbătă, din cele 9 persoane care s-au prezentat la ţarcul din Parcul Liniştii, toate au plecat acasă cu un câine. Orădenii care vor să consulte oferta SOS Dogs sau care s-au hotărât între timp să adopte un cățel comunitar capturat pot merge la sediul fundației (str. Coriolan Hora, nr. 6), cu cartea de identitate și pot deveni stăpâni de câine.