Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
apr. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1651 vizualizari
Poate cel mai arzător subiect al momentului, dacă e să judecăm după faptul că dezbaterea publică aferentă a adus la Primăria câteva zeci de cetățeni (spre deosebire de bugetul local, spre exemplu, care nu s-a bucurat deloc de interesul plătitorilor de taxe și impozite) este cel al intenției Municipalității de a recenza populația canină din casele orădenilor și de a impune sterilizarea și microciparea cățeilor proprietate personală a oamenilor. Bihorstiri.ro a relatat pe larg despre cum s-a desfășurat dezbaterea de joia trecută (citiți aici). Am vrut, însă, să aflăm părerea cetățeanului care se plimbă prin locurile publice, la „nimereală”, fără să știm dacă interlocutorul nostru deține sau nu câine, dacă știe sau nu de planurile autorităților locale și dacă iubește sau nu patrupedele. Am oprit, în decurs de 3 zile, un număr de 15 persoane de diverse vârste, în două zone ale Oradiei. Întrebările au fost aceleași: „Ce ziceți de dorința Primăriei de a merge în case/curți pentru a lua în evidență câinii deținuți cu acte în regulă?”, „Credeți că e bine ca animalele să fie sterilizate?” și „Cum vedeți taxarea celor care nu vor să își sterilizeze cățeii?”. Părerile celor întrebați sunt destul de împărțite. Dovadă că Municipalitatea nu ar trebui să se arunce înainte cu acest proiect și că poate nu ar strica să mai lucreze la modul de implementare a modificărilor dorite, dezbătute public săptămâna trecută.
Bogdan T. (28 de ani) – N-am știut ce vrea Primăria cu câinii. Sincer, nu prea mă interesează pentru că nu am câine, dar cred că nu le-aș da drumul în casă la oamenii trimiși de Primărie. Cum să intre la cineva numai așa? Dar cred că ideea sterilizării e bună. Iar taxa aia e o glumă, așa-i?
Sorin Cristache (43 de ani) – Foarte bine! Să-și sterilizeze oamenii câinii. Dar de ce să fii obligat așa de urât să o faci? Cum adică să intre în curte la om? Iar despre taxă nu știu ce să zic. E ca și cum te-ar obliga să plătești. Ăștia mizează pe refuzul proprietarilor.
Rafaela J. (20 de ani) – Fac recensământ? Am citit ceva pe undeva despre treaba asta. Nu știu… Eu am un cățel, e sterilizat, dar nu știu dacă l-aș steriliza numai pentru ca așa vrea Primăria. Oricum nu-i las să intre în apartament. Dacă n-ar fi sterilizat, acum nu l-aș supune operației. Dar nici n-aș plăti. Ar fi absurd!
Mariana Lukacs (60 de ani) – Să vină numa’! M-au nimerit. Am un lup în curte. Necastrat. Domnule, cum să te oblige să îți castrezi animalul? Habar nu au ce vorbesc. Nu mai știu cum să facă rost de bani? Păi să nu mai inventeze lucrări pentru firmele lor! Auzi acolo: taxă pe câinele nesterilizat!
Ildiko S. (32 de ani) – Adică cum? O să vină să ne sune la ușă și va trebui să îi lăsăm în casă? Ca la recensământ? Pentru câine? Ce porcărie! Noi nu avem câini, dar cred că nu e normal să vrea asta Primăria. Cred că oamenii care au cumpărat sau au acceptat să primească un câine știu ce să facă cu el. Nu trebuie să le spună Primăria.
Andrei B. (66 de ani) – Da. Am auzit. N-am câine, deci la mine nu au de ce să vină. Am auzit și că ar fi ceva reducere la operație pentru cei care se conformează. Poate că ar fi bine. Lumea nu prea are bani. Deci partea cu taxa, nu știu, ar trebui să o mai regândească.
Lucreția T. (54 de ani) – Din partea mea, să dea o lege că nu mai ai voie deloc să ții câine în casă! Copilul meu a fost mușcat de un câine când avea 11 ani și nici de atunci nu a reușit să treacă peste traumă. Nu suportă câinii. Și nici eu. N-au decât să-i taxeze pe proprietari! Dacă se bagă o taxă din asta, eu îl mai votez o dată pe Filip primar! (n.b.: nu este o greșeală, această femeie chiar credea că Petru Filip este și acum primarul municipiului)
Gelu Paraschiv (30 de ani) – Eu tocmai discut cu soția despre posibilitatea cumpărării unui cățel de casă. Pică la fix momentul, nu? Păi, deja din start, aia cu intratul în casă sau în curte nu ține. Apoi, nu știu în ce măsură e legal să decidă Primăria ce sa facă cineva cu ceva ce e
în proprietatea sa. Eu nu cred că vor putea adopta așa ceva.
Mihaela S. (41 de ani) – Am vrut să merg la dezbatere, dar nu am fost în Oradea. Mai bine că nu am fost că mă enervam și mai tare! Bolojan ăsta crede că poate dicta tuturor cetățenilor? Cu ce drept? Eu, una, nu am câini, dar cunosc multă lume care are și care se ocupă de ei ca de copiii lor. Dacă problema este, de fapt, întreținerea adăpostului de câini vagabonzi, nu au decât să găsească alte soluții și nu să încerce să mai scoată bani de la oameni!
Janosi Brigitta (17 de ani) – Eu nu vreau să-mi sterilizez câinele. De ce să-i cauzez o suferință? Prefer să plătesc. Părinții mei vor decide dacă vor deschide ușa sau nu celor de la Primărie.
Cornel N. (53 de ani) – Domnule, dacă se votează, eu îi las să intre și să vadă că nu am câine. Sau o să meargă numai acolo unde li se semnalează că este câine? Treaba cu sterilizarea e bună, dar din câte știu eu trebuie ca operația să fie făcută de veterinari pricepuți, că altfel poate muri animalul. Cât vor să taxeze pentru refuz? (n.b.: I-am răspuns că intenția este să se practice suma de 100 lei/an/câine) 100 de lei? Pentru unii e nimic, dar pentru alții e foarte mult…
Alexandru G. (68 de ani) – Am citit în „Crișana” că iar au inventat o năstrușnicie. Eu vă zic așa: am doi câini. Și vă mai zic: nu le dau drumul în curte! Nu au niciun drept să solicite așa ceva. Am o femelă și un mascul. Nu-s castrați și nici nu vor fi. Iar dacă vor bani de la mine pentru asta, eu le zic așa: dați-vă demisia!
Daniel E. (40 de ani) – Astea-s prostii. Nu pentru asta ne votăm consilierii și primarul ca să le dăm voie să vină cu tâmpenii din astea. Adică cum? Recensământul câinilor deținuți cu acte în regulă? Incredibil! Iar sterilizarea obligatorie e ca și cum, azi-mâine, ni s-ar cere o taxă pe al doilea și al treilea copil. Că oricum nu stă bine țara cu banii pentru alocații. Hai că n-ma timp de prostii…
Claudia H. (27 de ani) – Parcă am auzit ceva. Din păcate nu am câine, dar m-am gândit să îmi iau unul. Aștept să văd ce se hotărăște. Cred că sterilizarea e OK pentru ca să nu fie mulți căței prin oraș, abandonați, dar eu zic că fiecare proprietar ar trebui să ceară sfatul medicului veterinar la care merge în mod obișnuit cu câinele. Nu te poate obliga să îl sterilizezi. Nu? Iar taxa aceea… Să se gândească la bătrânii singuratici care nu mai au altă bucurie decât cățelul. La pensiile lor, de unde banii pentru impozitul acela?
Radu G. (50 de ani) – Îl felicit pe primarul Bolojan. El e la originea ideii, așa-i? Îl felicit! E normal să se ocupe de câini, atâta timp cât nu mai are nimic altceva de rezolvat în Oradea. S-a consultat cu avocații Primăriei? Știe că nu poate intra în casele oamenilor? Cu așa o prevedere aberantă, chiar și o idee bună, cum ar fi conștientizarea deținătorilor de câini că ar putea fi spre binele tuturor ca animalul să fie sterilizat, e distrusă din fașă. Foame mare de bani…
feb. 19, 2014 0
mai 28, 2013 0
apr. 25, 2013 3
mart. 27, 2013 1
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0